Patru persoane au juns la spital, duminică dimineaţă, după ce şoferul maşinii în care se aflau a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autovehiculul s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropierea localităţii Albota, din judeţul Argeş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în zona localităţii argeşene Albota.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arge, Andreea Însurăţelu, şoferul unui autoturism nu a adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a răsturnat.

”Un conducător auto de 20 de ani, care conducea un autoturisme Skoda Octavia, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă uşoară la stânga, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor”, a declarat Andreea Însurăţelu.

În urma accidentului, toţi cei patru pasageri din maşină au fost răniţi, dintre care unul grav, potrivit sursei citate.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămăra corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.