Militarul rănit în timp ce punea în funcţiune instalaţia de încălzire a cabanei Cheia, în 9 noiembrie, a fost transferat, sâmbătă, de la Spitalul Militar Central "Carol Davila" la Spitalul Militar “Regina Astrid“ din Bruxelles, pentru continuarea tratamentului, anunţă Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care precizează că starea pacientului este foarte gravă, cu prognostic rezervat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Caporalul clasa a III-a Georgel Guţă, victima accidentului din data de 9 noiembrie, de la Cabana militară de instruire Cheia, în urma căruia a suferit arsuri pe aproape 90 la sută din suprafaţa corporală, a fost transferat astăzi, 19 noiembrie, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila» (SUUMC), la Spitalul Militar «Regina Astrid»din Bruxelles, pentru continuarea tratamentului de specialitate", precizează reprezentanţii MApN.

Ei adaugă că transferul pacientului a fost făcut cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă a Secţiei ATI/SUUMC, formată din doctorul Adrian Zaciu, medic primar ATI şi medic curant al pacientului şi Mirela Bidilică, asistent medical, sprijiniţi de locotenent-colonel medic dr. Dragoş Tudose, din cadrul Flotilei 90 Transport Aerian.

Potrivit autorităţilor militare, la această oră, pacientul a fost preluat de către medicii militari belgieni, urmând ca familia militarului să fie în permanenţă informată cu privire la evoluţia stării lui de sănătate.

"Reamintim că în data 9 noiembrie, militarul a fost internat la SUUMC în stare foarte gravă, cu un grad şi o suprafaţă corporală arsă de aproximativ 88 la sută, din care 61 la sută gradul III, cu Indice Baux = 119 (mortalitate de 95 la sută)", mai arată MApN.

Reprezentanţii ministerului precizează că evoluţia stării de sănătate militarului a fost lent favorabilă, rămânând în continuare foarte gravă, cu prognostic rezervat, acesta fiind intubat şi ventilat mecanic.

Caporalul Georgel Guţă, în vârstă de 31 de ani, din cadrul Bazei sprijin logistic "Muntenia”, angajat al MApN din 2009, a suferit, în 9 noiembrie, un accident în timpul serviciului de pază la Cabana militară de instruire Cheia.

Accidentul s-a petrecut în timp ce militarul punea în funcţiune instalaţia de încălzire, procedură care intra în atribuţiile sale de serviciu, potrivit unui comunicat al MApN.

Cazul este cercetat de către reprezentanţii Parchetului Militar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.