Cinci studenţi de la Academia Tehnică Militară au fost răniţi miercuri, 25 ianuarie, de declanşarea accidentală a unui dispozitiv pirotehnic, în timp ce susţineau colocviul la specialitatea Sisteme de armament, anunţă MApN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Unul dintre ei este internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, în timp ce ceilalţi colegi sunt trataţi în regim ambulatoriu.  

Starea studentului rănit este stabilă, fiind internat la Secţia de Chirurgie Plastică şi microchirurgie reconstructivă în vederea continuării tratamentului de specialitate.            

Incidentul este cercetat de o comisie de specialişti numită de comandantul academiei, precizează ministerul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.