Jandarmeria Bucureşti a transmis, duminică seară, că pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise, iar 13 persoane care participă la protestul din Piaţa Victoriei au fost amendate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În legătură cu manifestaţia publică din Piaţa Victoriei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii sau orice alte întruniri sunt interzise. Echipele de dialog ale Jandarmeriei Capitalei au discutat cu persoanele prezente pentru a le aduce la cunoştinţă prevederile legale şi măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi”, a transmis, duminică seară, Jandarmeria Bucureşti.

Sursa citată a precizat că au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 16.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19.

”În continuare sunt desfăşurate activităţi specifice de identificare şi sancţionare şi a altor persoane care încalcă prevederile legii. Scopul nostru nu este acela de a sancţiona, ci acela de a limita răspândirea virusului”, a mai transmis Jandarmeria Bucureşti, care face apel la populaţie să nu participe la astfel de manifestări.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.