Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 22 de localităţi din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Prahova și Vâlcea, unde s-au produs inundaţii în urma ploilor abundente, iar vântul puternic a doborât copaci pe şosele şi pe calea ferată. Traficul a fost îngreunat pe trei drumuri naţionale şi este blocat în continuare pe calea ferată între Vâlcea şi Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"În ultimele 24 de ore, vântul şi ploile însemnate cantitativ au produs efecte la nivelul a 22 de localităţi din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Prahova și Vâlcea. În toate zonele afectate de vremea rea, pompierii au acționat pentru degajarea mai multor copaci căzuți pe carosabil și calea ferată, evacuarea apei din 10 case, 29 curți, precum și din 14 beciuri", a transmis, marţi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
 
În urma evenimentelor nu s-au înregistrat victime.
 
 
În județele care s-au aflat sub incidența avertizărilor imediate de vreme severă (Argeș, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Vâlcea), au fost emise 5 mesaje de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT.
 
"Totodată, circulația rutieră a fost temporar îngreunată din cauza copacilor doborâți de vânt și a apei acumulată pe carosabil pe 3 drumuri naționale (DN 1/PH, DN 66/HD și DN 67/MH), iar traficul feroviar este în continuare blocat din cauza copacilor căzuți pe linia de contact (secția de cale ferată 201 Vâlcea - Sibiu), unde locomotiva și un vagon al trenului de persoane R2069 au deraiat între localitățile Călimănești și Brezoi. Din fericire, aceste incidente nu au pus în pericol viața pasagerilor", a arătat IGSU.
 
Marţi dimineaţă, pompierii intervin pentru evacuarea apei din gospodării (județul Mehedinți), salvarea a 150 ovine surprinse de apă (județul Gorj) și pentru degajarea copacilor căzuți pe calea ferată (județul Vâlcea).
 
IGSU recomandă oamenilor să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere, iar în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.
 
Când este vânt puternic, populaţia este sfătuită să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.