Bărbatul care în luna februarie şi-a înjunghiat fosta iubită, evenimentul având loc în scara blocului unde locuia femeia, a fost trimis în judecată de procurorii hunedoreni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a transmis, joi, printr-un comunicat că procurorii au finalizat 
urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. 
 
“Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că în dimineaţa zilei de 19.02.2023, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, în timp ce se aflau în municipiul Lupeni, la intrarea în scara blocului unde locuia efectiv persoana vătămată C.L.E.- fosta concubină, inculpatul P.C.P. a înjunghiat-o cu cuţitul în spate, în zona toracelui stâng, pe persoana vătămată, pricinuindu-i leziuni (plagă înjunghiată torace posterior stâng, pneumohemotorax stâng evacuat) care necesită pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi i-au pus viaţa în primejdie”, se arată în comunicat.
 
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare Tribunalului Hunedoara.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.