Cinci persoane, printre care şi trei copii, au fost rănite, marţi, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs după ce şoferul uneia dintre maşini a întors fără se se asigure.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Catane, conducea, marţi, un autoturism pe DN 6 în apropierea localităţii Brădeşti, iar la un moment dat a făcut manevra de întoarcere fără să se asigure. 

Astfel, maşina a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani din Poiana Mare.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite. Este vorba de trei copii, de un an, patru ani şi şapte ani, şi de două femei, una de 28 de ani şi cealaltă de 41 de ani.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de ambulanţă şi autospeciala de transport victime multiple din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj. Victimele au fost duse la Spitalul Judeţean Craiova pentru îngrijiri medicale. De asemenea, cei doi şoferi au refuzat să fie transportaţi la spital. 

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.