Doi tineri din judeţul Mureş au fost reţinuţi, după ce, în noaptea de 19 spre 20 martie, alături de un al treilea bărbat, ar fi intrat într-un club din Târgu Mureş, spărgând geamul şi uşa de acces, şi ar fi furat un seif în care ar fi fost 40.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de investigaţii criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş au făcut, luni, nouă percheziţii în municipiul Târgu Mureş şi în comuna Sînpaul, la locuinţele unor persoane bănuite de furt calificat.

În noaptea de 19 spre 20 martie, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între de 19 şi 20 de ani, toţi din comuna Sînpaul, ar fi intrat într-un club din Târgu Mureş, prin spargerea geamului şi a uşii de acces, de unde ar fi furat un seif în care ar fi fost 40.000 de lei.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat bunuri şi obiecte care ar fi fost folosite la comiterea faptei, precum şi bunuri care ar fi fost cumpărate cu banii proveniţi din comiterea faptei: un ATV, un televizor, săbii, topoare, haine şi articole vestimentare. De asemenea, au fost indisponibilizaţi şi 4.500 de lei.

Doi dintre tineri au fost reţinuţi, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului Judecătoriei Târgu Mureş.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.