O cultură de cannabis a fost descoperită, joi, de poliţişti şi procurori DIICOT într-o locuinţă din Olt, oamenii legii găsind 59 de ghivece cu 63 de plante. Patru persoane au fost duse la audieri în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut, joi, o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit de trafic şi consum de droguri.

Oamenii legii au descoperit aici o plantaţie de cannabis indoor, ce cuprindea 59 de ghivece (cu 63 de plante) şi o instalaţie completă pentru însămânţarea şi creşterea plantelor.

"În urma cercetărilor a reieşit că, în perioada 2018 - până în prezent, tânărul ar fi comercializat aproape un kilogram de cannabis către diverse persoane din Slatina. Patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale", au precizat reprezentanţii IPJ Olt.  

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.