Unsprezece persoane urmărite naţional şi opt minori lipsiţi de supraveghere au fost descoperiţi în ultima săptămână în urma acţiunilor organizate de Poliţia Transporturi. De asemenea, poliţiştii de la Transporturi au întocmit 85 de dosare penale pentru infracţiunile constatate în zona gărilor, porturilor şi aeroporturilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În perioada 13 - 19 iulie, poliţiştii de la Transporturi au verificat 195 de obiective (aerogări, obiective economice, rute feroviare şi navale) şi au patrulat în 398 de gări şi în 412 trenuri de călători.

În urma acţiunilor, poliţiştii au depistat 11 urmăriţi la nivel naţional şi 8 minori lipsiţi de supraveghere, care au fost predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament, conform Poliţiei Române.

De asemenea, au fost întocmite 85 de dosare penale, au fost prinse în flagrant delict 55 de persoane şi au fost făcute 73 de percheziţii domiciliare în dosarele penale avute în lucru, fiind indisponibilizate bunuri provenite din infracţiuni în valoare de 1.683.487 de lei.

Pentru neregulile depistate în urma controalelor pe linia comerţului ilegal, a siguranţei transporturilor pe apă, a braconajului piscicol şi a contrabandei, au fost aplicate 93 de amenzi în valoare de peste 113.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 5.000 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.