Bărbatul care joi dimineaţă a fost lovit de o maşină de Poliţie în localitatea Tiha Bârgăului, din judeţul Bistriţa-Năsăud a murit la spital, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Între timp, anchetatorii l-au identificat pe bărbat, urmând să stabilească şi de ce se afla întins pe şosea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, bărbatul avea 65 de ani şi locuia în Tiha Bârgăului, unde s-a produs accidentul.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, a mai menţionat sursa citată.

Accidentul s-a produs joi dimineaţă. 

Potrivit adjunctului şefului Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Bogdan Constantin, bărbatul, care purta haine de culoare închisă, era întins pe caldarâm, iar un echipaj de Poliţie care se afla în patrulare nu l-a observat la timp şi l-a lovit.

Sursa citată a precizat că poliţistul aflat la volan a încercat să îl evite pe bărbat în momentul în care l-a văzut, dar pentru că era foarte aproape de acesta, l-a lovit pe bărbat.

Victima a fost transportată la spital în stare gravă şi la scurt timp a decedat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.