Bărbatul fără adăpost care a fost reţinut în cazul câinelui găsit spânzurat de o ţeavă de gaze a unui imobil din Sectorul 1 al Capitalei a fost arestat pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz vizează infracţiunea de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Capitalei a anunţat, duminică după-amiază, că bărbatul suspectat în cazul câinelui găsit spânzurat de o ţeavă de gaze din Sectorul 1 al Capitalei a fost arestat. 

Magistraţii au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

”În urma cercetărilor efectuate în cauză, la data de 4 ianuarie 2020, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie au depistat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de săvârşirea faptei. Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală. Cercetările continuă, cu cel bănuit în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a anunţat duminică Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost depistat cu ajutorul imaginilor de pe o cameră de supraveghere din zona în care a fost găsit câinele.

Bărbatul are 44 de ani şi nu are adăpost.

Poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere a animalelor, cu intenţie, fără drept, după ce au descoperit un câine spânzurat de o ţeavă de gaze a unui imobil din Sectorul 1.

Trupul animalului a fost predat Institutului de Diagnostic şi Sănătate pentru Animale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.