Top-modelul britanic Kate Moss a dezvăluit, printr-o fotografie publicată pe Instagram, o scrisoare primită în 1994 de la o admiratoare, căreia nu a reuşit să îi răspundă în ultimele două decenii şi spune că îi va trimite acesteia o carte cu autograf.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fiona i-a scris lui Kate Moss în 1994 şi o întreba cum a ajuns în lumea modei şi dacă este adevărat că se întâlneşte cu Johnny Depp, potrivit BBC. Ea îşi dorea, pe lângă un răspuns curând, şi ”altografele” celor doi.

Kate Moss, ocupată cu prezentările de modă şi întâlnirile cu Johnny Depp, nu a răspuns solicitării Fionei, însă acum afirmă că îi va trimite acesteia o carte a sa cu semnătură.

În scrisoare, Fiona îi mărturisea vedetei că îşi dorea să devină model, însă a optat pentru styling - păr şi machiaj - pentru că ”iubesc chipsurile şi mâncarea şi sunt scundă”. ”În anii următori, cine ştie, poate îţi voi aranja părul şi te voi machia”, a mai scris ea.

Nu este cunoscut dacă Fiona a reuşit în ceea ce şi-a propus în urmă cu 23 de ani sau dacă a reuşit vreodată se o întâlnească pe Moss.

În 1994, la vârsta de 20 de ani, Kate Moss era deja un supermodel, popularizând imaginea de ”fată heroină” - extrem de slabă şi palidă. Ea a făcut parte din mişcarea ”Cool Britannia”, alături de celebrităţi ca Liam şi Noel Gallagher şi grupul Spice Girls.

Ea şi Johnny Depp au avut o relaţie care a durat aproximativ 3 ani.

Kate Moss are o fiică, Lila Grace, născută în 2002, din relaţia pe care a avut-o la începutul anilor 2000 cu Jefferson Hack, editorul revistei de modă Dazed.

Kate Moss are una dintre cele mai longevive cariere din industria modei.

Ea a fost remarcată la vârsta de 14 ani pe aeroportul JFK din New York de Sarah Doukas, fondatoarea agenţiei de modelling Storm. De atunci, Kate Moss şi-a construit o carieră de succes şi a apărut pe coperta revistei Vogue mai mult decât oricare alt model profesionist.

Averea ei a fost estimată la aproximativ 100 de milioane de lire sterline, potrivit editorilor revistei Forbes.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.