J.J. Abrams, cineastul care a revitalizat franciza cinematografică ”Star Wars”, va produce un serial de televiziune care va descrie ultimele luni din viaţa cântăreţului Michael Jackson, informează contactmusic.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

J.J. Abrams şi partenerii lui din compania de producţie Bad Robot s-au asociat cu scriitorul, activistul şi prezentatorul TV Tavis Smiley pentru a adapta într-un serial de televiziune volumul biografic scris de acesta, ”Before You Judge Me”, ce va fi lansat marţi, în Statele Unite. 

J.J. Abrams şi Tavis Smiley vor fi producătorii executivi ai noului serial. Iniţiatorii proiectului nu au anunţat deocamdată numele postului de televiziune care va difuza noul serial.

Tavis Smiley şi compania Bad Robot au colaborat cel mai recent în 2015 la adaptarea pentru micile ecrane a unei alte biografii scrise de Smiley, dedicată lui Martin Luther King Jr., intitulată ”Death of a King: The Real Story of Dr. Martin Luther King, Jr.'s Final Year”. 

Jeffrey Jacob Abrams, născut pe 27 iunie 1966, este un regizor, scenarist şi producător american, care s-a remarcat în televiziune şi cinematografie, abordând genuri şi stiluri diferite, precum dramă, acţiune şi SF. Este creator sau co-creator al mai multor seriale TV de mare succes, precum ”Felicity”, ”Alias”, ”Lost” şi ”Fringe” şi a câştigat două premii Emmy, în calitate de regizor şi producător al serialului ”Lost”.

În cinematografie, J.J. Abrams a regizat filme precum ”Star Trek” (2009) şi continuarea acestuia, ”Star Trek Into Darkness” (2013), ”Mission: Impossible III” (2006) şi ”Super 8” (2011). Cel mai recent film regizat de cineastul american este ”Star Wars: Trezirea Forţei”, al şaptelea lungmetraj din seria ”Războiul Stelelor”, care a generat încasări de peste 2,04 miliarde de dolari pe plan mondial.

Michael Jackson (29 august 1958 - 25 iunie 2009) a fost un cântăreţ, compozitor, dansator şi coregraf american, supranumit ”regele muzicii pop”. S-a remarcat încă din copilărie, în calitate de membru al grupului Jackson Five, şi a devenit apoi, după ce şi-a lansat cariera solo, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai planetei. A lansat numeroase albume de succes, precum ”Thriller”, ”Bad” şi ”Dangerous”, iar single-urile şi discurile sale s-au vândut în aproximativ 1 miliard de copii pe plan mondial.

Michael Jackson a câştigat 15 premii Grammy (dintre care două trofee onorifice), 26 American Music Awards (mai mult decât oricare alt artist solo), a fost recompensat cu două stele pe Walk of Fame din Hollywood - în 1980, ca membru al grupului Jackson Five, şi în 1984, ca artist solo - şi a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame - în calitate de membru al grupului Jackson Five, în 1997, şi ca artist solo, în 2001.

Cu o viaţă personală marcată de numeroase controverse şi apariţii publice intens mediatizate, Michael Jackson a murit în iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic, pe care starul american îl utiliza ca somnifer. Artistul efectua în acea perioadă o serie de repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, ”This Is It Tour”, care ar fi trebuit să includă 50 de show-uri şi să înceapă în iulie 2009, la Londra.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.