Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a conturat, în emisiunea Viitor pentru România de la Prima News, profilul viitorului titular al portofoliului Educaţiei, într-un moment în care ministerul funcţionează fără un ministru plin. În opinia sa, funcţia nu poate fi ocupată de un simplu administrator sau de un politician precaut, ci de o personalitate capabilă să conducă un sistem complex şi să impună reforme structurale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Dacă vrem să avem un ministru al educaţiei bun, trebuie în primul şi în primul rând să fie o persoană cu o anvergură politică semnificativă”, a spus Funeriu, subliniind că educaţia este un domeniu în care compromisurile permanente duc la stagnare.

  1. Autoritatea politică: nu negociere permanentă, ci capacitate de decizie

Funeriu a explicat că autoritatea politică nu trebuie confundată cu simpla apartenenţă la un partid sau cu abilitatea de a negocia. În viziunea sa, ministrul trebuie să aibă forţa de a-şi impune punctul de vedere şi de a rezista presiunilor din interiorul clasei politice.

„Ministrul educaţiei trebuie să aibă puterea de a-şi impune punctele de vedere, nu de a accepta punctele impuse de ceilalţi. Când intră în cameră, se face linişte”, a afirmat fostul ministru, sugerând că respectul şi autoritatea personală sunt esenţiale pentru a produce schimbare.

El a criticat implicit modelul ministrului care încearcă să nu supere pe nimeni: „Cea mai sigură metodă să nu faci nimic bun este să încerci să mulţumeşti pe toată lumea şi, în final, nu reuşeşti să mulţumeşti pe nimeni”.

  1. Competenţa tehnică: ministrul trebuie să înţeleagă sistemul în profunzime

A doua calitate esenţială identificată de Funeriu este competenţa tehnică. Acesta a respins ideea că un ministru ar trebui să fie doar un bun comunicator sau un politician abil.

„Nu trebuie să te uiţi ca mâţa în calendar când un director îţi explică ce se întâmplă într-o şcoală. Trebuie să ştii exact, la detaliu, ce se întâmplă acolo”, a spus Funeriu, subliniind importanţa expertizei reale în luarea deciziilor.

El a atras atenţia că educaţia este un domeniu cu impact direct asupra generaţiilor viitoare şi că superficialitatea poate avea consecinţe pe termen lung.

  1. Relaţia cu aparatul ministerial: autoritate şi colegialitate

A treia componentă a profilului este capacitatea de a conduce aparatul ministerial, un mecanism complex, cu sute de funcţionari şi proceduri.

Funeriu a povestit că i-au fost necesare câteva luni pentru a găsi echilibrul corect între autoritate şi colaborare: „Trebuie să fii coleg cu cei din minister, dar în acelaşi timp trebuie să ai o autoritate inteligentă asupra lor”.

El a criticat public miniştrii care îşi atacă instituţia: „Văd miniştri care, de când sunt în funcţie, nu fac decât să-şi înjure ministerul şi apoi se aşteaptă să aibă rezultate. Nu asta se cere de la un ministru”.

Reformele nu pot fi cosmetice

Funeriu a mai subliniat că sistemul educaţional nu mai are timp pentru ajustări minore. „Putem face mici schimbări, să mai ieşim la televizor, să mai ambalăm frumos ce facem, dar dacă nu sunt făcute schimbări majore, degeaba eşti ministru”, a spus el.

Mesajul central este că viitorul ministru trebuie să fie un lider capabil să îşi asume costuri politice şi să gestioneze rezistenţa la schimbare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.