Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional aerian Tarom a numit joi, 4 august, un nou director general al companiei, pe Dan Iulius Plaveti, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în perioada 2010-2012, au declarat sâmbătă, pentru News.ro reprezentanţii companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Plaveti îl înlocuieşte în funcţie pe Gabriel Stoe, care fusese director interimar după demiterea lui Christian Heinzmann.

Compania precizează că Plaveti, care este şi membru în Consiliul de Administraţie, preia temporar atribuţiile de director general de vineri, 5 august, până la încheierea procesului de selecţie a unui director general al Tarom, care ar putea dura 4-6 luni.

"Între timp, Consiliul de Administraţie doreşte să lucreze în continuare în strânsă legătură cu echipa executivă şi a decis ca Dan Plaveti să preia temporar atribuţiile de Director General, începând din 5 august 2016 şi până la încheierea procesului de selecţie. Dan Plaveti (...) are experienţă managerială în companii private si de stat şi cunoştinţe solide în domeniul aviaţiei, fiind absolvent al Facultatii de Aeronave", a anunţat operatorul aerian într-un comunicat.

Noul şef interimar de la Tarom a fost anul trecut preşedintele Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Totodată, în martie 2015 a fost numit administrator la CFR Călători.

Consiliul de Administraţie al Tarom a decis la 21 martie revocarea lui Christian Heinzmann din funcţia de director general şi din cea de accountable manager al companiei şi a lui Tiberiu Ţiclea din funcţia de director administrativ. Decizia a fost motivată prin neîndeplinirea unor măsuri prevăzute în contractul de mandat sau în planul de administrare al companiei, susţin acţionarii.

Gabriel Stoe îşi va relua funcţia de director financiar, în care fusese numit anul trecut, în urma unei selecţii efectuate conform OUG 109 / 2011. Din martie 2016, el a preluat interimar şi atribuţiile funcţiei de director general.

"O atenţie deosebită este acordată evoluţiei financiare a companiei, fapt reflectat de rezultatele financiare pentru primele şase luni din 2016, care se încadrează în bugetul aprobat pentru acest an. Prin urmare, Consiliul de Administraţie a decis ca Gabriel Stoe să îşi reia rolul de Director Financiar în cadrul Tarom, pentru a continua ameliorarea rezultatelor financiare şi atingerea obiectivelor stabilite pentru 2016", precizează operatorul.

Compania Tarom are o flotă de 23 de avioane formată din trei mărci diferite, Airbus, ATR şi Boeing, cu o medie de vârstă de peste 15 ani, situaţie care măreşte semnificativ costurile de întreţinere şi operare. Gradul mediu de încărcare al aeronavelor Tarom a fost anul trecut de circa 68%.

Tarom a încheiat anul 2015 cu o pierdere netă de 27,4 milioane de lei (6,1 milioane euro), în scădere faţă de pierderea raportată în 2014 de 25 de milioane de euro, arată datele raportate de companie la Ministerul Finanţelor.

Ţinta companiei era să treacă pe profit încă de anul trecut. Planul de management, aprobat în 2013 sub comanda managerului privat Christian Heinzmann, arăta că Tarom urma să înregistreze un profit de 92 milioane de lei.

De asemenea, Tarom a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de 1,136 miliarde lei (256 milioane euro), în uşoară scădere faţă de 2014, când afacerile operatorului au fost de 1,138 miliarde lei (257,6 milioane euro).

Numărul angajaţilor s-a redus de la 1.969 la sfârşitul lui 2014 la 1.880 la sfârşitul lui 2015.

Datoriile Tarom la sfârşitul anului trecut au depăşit 228,7 milioane lei (50 milioane euro), în scădere faţă de cele din 2014 (când se ridicau 250,7 milioane lei).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.