Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis la prezentarea raportului de activitate al Consiliului Concurenţei pentru anul 2017, că anul trecut a adus şi contribuţii concrete în sectoare precum cel financiar-bancar, energetic, al asigurărilor sau cel medical, însă rămân unele bariere şi practici economice care nu pot fi trecute cu vederea şi încă asistăm la politici publice care ignoră principiile bunei guvernări, inclusiv necesitatea protejării concurenţei şi acest fapt trebuie să înceteze. În ultimă instanţă, sectorul public are obligaţia să se supună aceloraşi exigenţe ca şi cel privat, a mai transmis Iohannis.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În mesajul său, Iohannis a felicitat Consiliul Concurenţei pentru modul în care îşi îndeplineşte rolul de a susţine un mediu de afaceri corect, centrat pe principiile economiei de piaţă şi a spus că România are nevoie de politici publice sustenabile şi predictibile, de instituţii solide, bine ancorate în realităţile economiei de piaţă şi care, înainte de toate, sunt orientate către bunăstarea oamenilor pe termen lung, concomitent cu o evoluţie sănătoasă a mediului de afaceri.

"Concurenţa loială mobilizează iniţiativele antreprenoriale şi încurajează actorii economici, fie autohtoni sau străini, să contribuie la prosperitatea economică a României. Tocmai de aceea, autoritatea în domeniu are un rol major în consolidarea şi dezvoltarea pieţelor din ţara noastră, contribuind la stimularea eficienţei, inovaţiei şi fair-play-ului economic, ceea ce este fundamental pentru o economie deschisă şi tot mai racordată la piaţa unică europeană. (...) Anul 2017 a adus şi contribuţii concrete în sectoare precum cel financiar-bancar, energetic, al asigurărilor sau cel medical. Reglementările în aceste domenii au un impact direct şi benefic asupra consumatorilor şi asupra competitivităţii mediului de afaceri", a transmis Iohannis.

El a spus că rămân unele bariere şi practici economice care nu pot fi trecute cu vederea şi că încă asistăm la politici publice care ignoră principiile bunei guvernări, inclusiv necesitatea protejării concurenţei şi acest fapt trebuie să înceteze, iar în ultimă instanţă, sectorul public are obligaţia să se supună aceloraşi exigenţe ca şi cel privat.

"În calitatea sa de apărător al principiilor pieţei libere, Consiliul Concurenţei este cel căruia îi revine sarcina de a indica ceea ce este corect să se petreacă în economia de piaţă. Astfel, este esenţial ca toţi actorii pieţei libere să îşi înţeleagă rolul şi atribuţiile într-un cadru caracterizat de reguli simple şi clare, căci doar astfel poate fi guvernat eficient un mediu economic complex. Eficienţa autorităţilor de reglementare derivă, în foarte mare măsură, din gradul lor de independenţă instituţională, iar acest principiu este obligatoriu să fie respectat în continuare, şi nu doar în privinţa concurenţei. Menţinerea independenţei faţă de actorii din economie şi politică rămâne vitală pentru credibilitatea şi eficienţa instituţiei", a mai arătat Iohannis în mesajul său.

Potrivit acestuia, integrarea eficientă a Românei pe piaţa unică europeană - inclusiv, cât mai curând posibil, în Zona Euro - nu poate avea loc în lipsa unui mediu concurenţial performant, care să stimuleze competitivitatea şi creşterea economică sustenabilă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.