Consiliul Concurenţei a anunţat, marţi, că a sancţionat nouă asigurători şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu 246,74 milioane de lei (53,05 milioane de euro) pentru coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sancţiunile au fost date pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA), potrivit autorităţii.

Autoritatea a amendat Allianz - Ţiriac Asigurări cu 43,44 milioane de lei, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group (36,97 milioane de lei), Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări (22,04 milioane de lei), Carpatica Asig (26,86 milioane de lei), Euroins România Asigurare-Reasigurare (6,35 milioane de lei), Generali România Asigurare Reasigurare (21,45 milioane de lei), Groupama Asigurări (35,38 milioane de lei), Omniasig Vienna Insurance Group (40,53 milioane de lei), Uniqa Asigurări (13,57 milioane de lei) şi UNSAR (160.436 lei).

Consiliul Concurenţei a anunţat că firmele respective au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA.

”Această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei”, se arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a subliniat că asociaţiile au un rol important şi este legitim ca membrii acestora să se întâlnească şi să discute pe diverse teme, însă nu trebuie să ajungă la schimburi de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, cum sunt cele referitoare la preţuri actuale sau viitoare.

”Aceste schimburi de informaţii sensibile reduc incertitudinea cu privire la strategiile concurenţilor şi favorizează coordonarea comportamentului pe piaţă, eliminând concurenţa. Pe o piaţă concurenţială, companiile trebuie să se întreacă pentru a furniza servicii de calitate în condiţii avantajoase, fiecare stabilindu-şi în mod independent politica de tarife în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii”, a declarat Bogdan Chiriţoiu.

În cadrul investigaţiei, Euroins a recunoscut în integralitate fapta anticoncurenţială şi a furnizat, în cadrul procedurii de clemenţă, o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă la probarea acesteia şi, ca urmare, a beneficiat de o reducere a amenzii.

”În cazul societăţilor Astra şi Carpatica, Consiliul Concurenţei a luat în considerare o perioadă mai redusă de încălcare a legii, respectiv până la momentul în care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) le-a retras autorizaţia de funcţionare”, se arată în comunicat.

Chiriţoiu a amintit că piaţa asigurărilor obligatorii auto a trecut prin împrejurări excepţionale, de criză, dar, între timp, a fost implementat noul pachet legislativ şi au fost eliminate, în mare parte, disfuncţionalităţile care au condus, în anii anteriori, la creşteri accentuate ale preţurilor.

”Faptul că s-au înregistrat progrese în funcţionarea pieţei asigurărilor nu înseamnă că nu mai sunt necesare unele ajustări. Vom colabora cu ASF şi Guvernul pentru a identifica măsurile ce se impun pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările europene, respectiv consolidarea pieţei pentru a nu conduce la creşterea preţului RCA” a mai declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurenţă s-a implicat în procesul de evaluare a cauzelor care au determinat dezechilibrele pieţei şi a făcut o serie de recomandări pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei şi care, în mare parte, au fost preluate în legislaţia primară şi secundară. Printre acestea se numără introducerea posibilităţii de compensare directă şi luarea în calculul a clasei bonus/malus a istoricului şoferului, nu doar a combinaţiei unice şofer-vehicul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.