(Analiză realizată de Radu Limpede)
Nu cumva rămânerea în urmă a Europei faţă de America (sau India) provine (şi) din păgubosul sentiment de vină socială al antreprenorului sau firmei sau companiei ce ar dori şi ar merita să facă un profit uriaş? Zic de cei justificaţi de inovaţie & Blue Ocean, nu de monopolişti. Iar în Europa nu poate, legal şi psihologic?
Europa rămâne în urmă şi faţă de America, dar şi faţă de China – economic, tehnologic, energetic, industriile verzi şi ale viitorului, militar şi în cercetare aplicată - cauzele sunt multiple şi se potenţează reciproc: piaţa încă non-comună pe Bătrânul Continent, plus reglementări în exces, toate fiind fenomene endemice ce duc inerent la lipsa de Economii de Scală şi automat la profituri mici.
Dar întrevăd şi un auto-sabotaj Psihologic al Europenilor! Mulţi de aici nu ÎNŢELEG ce e acela PROFIT în termeni filosofici, de substanţă economică plus de buffer pentru risc (risk management), fiind contaminaţi de marxism (lăcomia vs. lupta de clasă), de retrogradele abordări Cost-Based şi de Teoria Valorii-Muncă!
Tema predilectă – leitmotiv – a tuturor analizelor economice ce privesc Europa în ansamblu este rămânerea în urmă a continentului nostru faţă de Statele Unite în termeni de PIB şi PIB per capita şi deopotrivă faţă de America şi noul gigant mondial R.P. Chineză în termeni de Tehnologie / Software / A.I. …şi în general industriile viitorului.
Dacă la cumpăna dintre secolele XX şi XXI (şi implicit dintre milenii), America şi Europa de Vest aveau PIB per capita similar - iar lărgirea cu 12 state ex-socialiste a U.E. avea să scadă doar marginal şi pentru puţin timp bunăstarea medie statistică a Europei - ei bine, după două decenii şi jumătate dinamismul Americii a dus la un PIB per capita aproape dublu! Viaţa nu e neapărat mai bună în SUA: sănătatea scumpă, lipsa protecţiei sociale sau a concediilor; nesiguranţă pe străzi; lipsa transportului public extins, în aproape toate oraşele mari, cu excepţia New York-ului.
Europa este un continent prosper – iar stilul european de viaţă este în mod cert invidiat pe toate meridianele Lumii - dar este un continent încă fragmentat. Dincolo de tristul Brexit votat acum >9 ani, chiar Piaţa Comună a Uniunii Europene nu e încă chiar comună: Cetăţenii se mişcă liberi, comerţul de Bunuri / Mărfuri aşişderea, Capitalurile se mişcă libere. Din păcate Serviciile (ca şi antreprenoriatul) - mai ales cele bazate pe inovaţie - nu reuşesc asta, intampinând o puzderie de reglementări naţionale, de bariere netarifare (standarde diferite, protecţia consumatorului, proprietate intelectuală, legislaţii diferite pe pieţele financiare în general şi de capital în special).
Sunt celebre rapoartele despre starea economiei U.E. ale foştilor Premieri ai Italiei Letta şi Draghi, apărute acum vreun an, dar comentatorii uită de raportul şi Directiva (olandezului) Bolkentsein de acum aproape două decenii.
Europa şi-a sabotat prin Comisie (braţul de concurenţă) apariţia unui actor global capabil să se confrunte cu liderul mondial în material rulant, chinezii CRCC: fuziunea franco-germană Alstom cu Siemens a fost blocată acum 7 ani.
Peste un deceniu, Germania blochează achiziţia Commerzbank de către mai performanţă UniCredito din Italia.
Mă întreabă amici non-economişti – unii chiar antreprenori de succes - de ce în America există companii atât de mari, cu profituri şi capitalizari bursiere colosale?
Ştiu să le răspund, dar răspunsul nu poate fi dat într-o sigură frază sau două, deoarece cauzele sunt MULTIPLE, plus acumulări istorice tip masă critică pe fiecare dintre aceste cauze, plus potenţarea lor reciprocă. Azi toată lumea – economişti / finanţişti sau nu – ştie deja de ”Magnificent 7” şi, chiar dacă nu au auzit termenul per se, orice om care citeşte măcar ştiri din presă a auzit că anume companii, ca Nvidia / Apple / Microsoft / Google-Alphabet / Amazon / Meta-Facebook / Tesla s.a. au capitalizari bursiere de TRILIOANE, adică de mii de miliarde de dolari, depăşind PIB-ul ţărilor mari din Europa cum sunt Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia sau Spania.
Este adevărat, fiecare comparaţie a PIB-ului ţării X cu capitalizarea la bursă “MkCap” a companiei Y e incorectă economic, realizată des de jurnalişti pentru ”clickbait”, deoarece PIB-ul este creaţia de valoare adăugată a ţării într-un singur an, iar Mk Cap e exprimat în multiplu de profituri PER, o medie pe indicele NYSE principal S&P 500 find azi de 25-30 de ani, iar acţiunile de creştere pot avea şi >50 ani; dar chiar şi aşa, doar acţiunile Magnificent 7 au MkCap cumulat 22 trilioane (mii de miliarde) vs. Bursă Paris 4 trilioane dolari sau cea din Frankfurt 3 trilioane dolari!
Infograficul de jos e de acum un an şi jumătate: Magnificent 7 erau atunci doar 13 trilioane, nu 22 trilioane ca azi!
Dincolo de întrebările amicilor non-economişti, m-a frapat încă ceva zilele trecute: Novo Nordisk din Danemarca, compania farmaceutică cu vedeta medicamentelor de slăbit, Ozempic, devenise acum vreun an cea mai mare companie din Europa în termeni de capitalizare bursieră, cu vreo 500 de miliarde de dolari, depăşind şi pe LVMH.
Acum a scăzut la doar 220 miliarde dolari – cumva era de aşteptat, a apărut concurenţa, atât chimică la substanţa lor-vedetă, semaglutida, cât şi de business – dar ce m-a frapat este că americanii care le-au luat locul, compania cu istorie de 150 ani Eli Lilly, a ajuns la 1 trilion / 1.000 miliarde dolari - un prag imens pentru o firmă non-tehnologică!
Care ar fi cauzele acestor diferenţe de scală şi de valori care deja au depăşit factorul de 10:1 în favoarea SUA?
1) ANTREPRENORIATUL bazat pe o cultură economică şi o filosofie morală ce încurajează RISCUL & INOVAŢIA, cu corolarul că nu e o ruşine să o dai în bară peste Ocean, dar în oglindă îi şi PREMIAZĂ pe cei ce reuşesc; nu îi penalizează nici cu taxe în exces, dar nici cu VINA psihologică implicită de a deveni bogaţi.
Nici în America nu toate sectoarele economice gândesc la fel, avem şi acolo cel puţin un mare segment de economia ETATIZATĂ (anume cu statul jucând rol supradimensionat): industria de apărare Defense; celebrul ”complex militaro-industrial”, unde mulţi politicieni de prim rang ai SUA ajung în Board-ul marilor contractori la pensionare.
Un podcast cu fondatorul - tânăr din Silicon Valley – companiei start-up de drone militare ANDURIL spunea despre marii contractori ai Armatei SUA că sunt ineficienţi şi scumpi deoarece lucrează ”COST-BASED”, adică exact Marxismul-mascat-din-Economile-Capitaliste pe care l-am DEMASCAT (cu mânie proletară, sic) în subtitlul analizei.
Astfel, ei îşi calculează costurile şi ADAUGĂ o MARJĂ de ”PROFIT” şi apoi impun Pentagonului acele costuri; dacă apar pe parcurs majorări de cost, acestea sunt prinse în acte adiţionale; exact că în Construcţiile cu Statul de la noi.
E adevărat, nu toate domeniile / sectoarele sunt TRADABLE; în unele există subsectoare formate pe achiziţii publice.
Totuşi, într-o economie de piaţă liberă, concurenţială, lucrurile funcţionează şi filosofic, şi ca abordare, cu 180 de grade INVERS / pe dos decât gândirea socialistă COST-BASED, anume: OFERI un PREŢ ce REFLECTĂ o VALOARE pentru CLIENT; apoi te zbaţi să găseşti atâţia clienţi şi să scazi costurile specifice per unitatea produsă, încât să te încadrezi Costuri X vs. Venituri Y la Volumul Z în celebrul PRAG de RENTABILITATE (să nu fii pe pierdere); ulterior, mai ai un prag de trecut, un examen de dat: să obţii un ROE (Return on Equity) la care actionarii tăi să fie mulţumiţi că return vs. risc asumat, altfel capitalul va migra spre alte domenii sau companii, spre alte oportunităţi de investiţii.
Celebra ”mână invizibilă a pieţei” descoperită de părintele economiei moderne, scoţianul Adam Smith.
Combinată cu celebra ”distrugere creativă” a lui Schumpeter din anii 1940 / a celor 3x Nobel Economie 2025.
Mai jos, o imagine elocventă a diferenţei de abordare, reflectată în nr. de Unicorni (start-up-uri de >1 miliard dolari):
În America, majoritatea sectoarelor economice lucrează aşa, anume VALUE-BASED, pe când în Europa se pare că puţine sectoare şi puţine companii o fac. Distrugerea creativă (pe şleau, falimentul) e slabă în U.E. şi foarte lentă, iar din interviuri cu mulţi manageri sau lideri de confederaţii patronale deducem că mulţi au înfiptă în cap teoria COST-BASED, care e perimată de minim un secol deja şi care e la origine inspirată de Teoria Valorii-Muncă a lui Karl Marx (acum peste 150 de ani şi alţii căzuseră în capcană; deh, acela era nivelul ştiinţei economice pe atunci).
Ca o paranteză, la noi în România situaţia de educaţie şi cultură economică este încă ţi mai gravă, marxismul fiind endemic şi contaminat cu nostalgie după socialismul bazat pe Comitetul de Stat al Planficării; deseori în loc de valoare adăugată (VAB care prin însumare egal PIB), la noi auzim de la oameni din top de PLUS-VALOARE ?!!!
2) FRAGMENTAREA Europei este emblematică: 27 de ţări în cadrul U.E., unele mari (dar cel mult medii la scară globală), altele mici sau liliputane; în Spaţiul Economic European ajungem la 32 cu Marea Britanie, Elveţia, Norvegia, Islanda, Liechtenstein; 40 cu ţările candidate (Rep.Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest).
Avem vreo 25-30 de limbi vorbite şi tot atâtea modele culturale locale; avem reglementări naţionale şi standarde locale (multe deja armonizate după multiplele Directive U.E., dar nu toate); în plus, avem NAŢIONALISMUL LOCAL !
O fi şi în SUA acest naţionalism local? O fi. Probabil că cei din Florida cumpără mai mult Burger King decât McDonald’s, primul apărând la ei; iar cei din Utah or fi mai mândri de KFC fondat la ei în stat; dar nu e general...
Pe de altă parte, în America, chiar BANCA - de obicei BANCA de INVESTIŢII, model cvasi-inexistent în Europa - te întrea„bă aşa: OK, ai o afacere bună, să o numim ”Shaomeria Dristor”? Bine, de acord, îţi dăm bani pentru a împânzi Bucureştiul în 2 ani, dar cu condiţia ca peste 4-5 ani să ajungi şi la Satu Mare şi Botoşani şi peste 7 ani să dechizi şi în mai micile oraşe Carei şi Dorohoi, adică acolo unde e prinsă harta în cui. Poţi eşua? Sigur că poţi, ne asumăm acest risc lângă tine, antreprenorule. Dar dacă reuşeşti, vrem să o faci big time! Şi atunci împarţi cu noi...
Am auzit acest exemplu din varii sectoare, de la mulţi antreprenori americani (unii cu start-up-uri). În America SCALA e o filosofie de business: îţi dăm bani, dar te extinzi rapid, să PROFIŢI de ”piaţa unică”, cea federală.
În Europa, pe de altă parte, nu doar că avem Piaţă de Capital slabă şi depindem de Băncile Comerciale (care împrumută banii micului deponent şi o fac cu mult mai multă precauţie); dar avem mai degrabă AVERSIUNE pentru risc şi la bănci, şi la finanţatori; am asistat inclusiv la discuţii cu celebrele fonduri Private Equity (fonduri de creştere / growth), care strâmbau din nas şi la extinderea unei companii de succes din România spre Serbia sau Ungaria!
Există speranţă împotriva fragmentării? Există, deocamdată cu pasul legal, birocratic; la cel psihologic mai e de lucru.
”REGULAMENTUL 28” este o iniţiativă recentă a U.E. – bazată probabil pe propunerea lui Enrico Letta - R28 este un fel de ţară virtuală în cadrul Uniunii, care să ARMONIZEZE cadrul legal al firmelor start-up inovatoare: https://www.youtube.com/watch?v=3-sjNvytmFo&t=252s vezi şi propunerea adiacentă, tip grass-roots, cu EU-INC.
”Delaware, pe care fostul preşedinte Joe Biden l-a reprezentat că senator timp de 36 de ani, găzduieşte sute de mii de entităţi corporate, incluzând 80% din IPO-urile americane din 2023 şi 2/3 din companiile incluse în topul Fortune 500. „În SUA, marea schimbare s-a produs când au decis să aibă Delaware: Delaware e calea rapidă în SUA“, a declarat Letta, adăugând: „Propunerea mea privitoare la legislaţia din domeniul corporate este să avem ceva similar cu al 28-lea stat virtual“”.
Mai multe în materialul-sinteză pe Regulamentul 28 https://newsbv.ro/regimul-28-soluţia-ue-mediu-afaceri-unificat/
3) ECONOMIILE de SCALĂ sunt cele care duc în 80% - 90% din cazuri la profitabilitatea serioasă sau mai rar la marjele imense ale unor giganţi corporatişti (dincolo de marile inovaţii – vezi subcapitolul următor).
Un om cu gândirea afectată de marota ”cost based” va tuna şi fulgera, fără să înţeleagă puterea imensă a acestui efect, care e cam ca gravitaţia în Economie; astfel, dacă ai reuşit să treci cu bine Pragul de Rentabilitate, pentru orice creştere de 10% a cifrei de afaceri, tu vei putea obţine profit nu de +10%, ci de +30% sau +40% sau poate mai mult. E matematică simplă, aritmetică de bază (cuplată cu puţină geometrie, dacă îţi plac graficele); mai mult, poţi aplatiza curbaă de costuri negociind tot felul de discounturi cu furnizorii la cantităţi mai mari de materii prime sau energie sau chiar servicii de la terţi. Dar teoria economică simplă nu e înţeleasă de fel de ”omul de afaceri” cu gândire marxistă; de multe ori fost securist, nostalgic al epocii ”când aveam şi noi industrie” (fals); el va tuna şi fulgera fie pe ”subvenţiile” mai mari pe care le dă Vestul sau Polonia sau China faţă de România, fie pe ”lăcomia” corporaţiilor hapsâne care uite ce profituri au şi care ”ne fură nouă resursele, ne fură ţărişoara”.
Un om educat va înţelege însă de ce o companie din China (1,4 miliarde de consumatori potenţiali) sau SUA (340 mil. locuitori - cam 1/4 faţă de China, dar cu putere de cumpărare mult mai mare) e clar avantajată în faţa uneia din Germania (84 de milioane locuitori) sau Franţa (67) sau Marea Britanie-UK (67), dacă piaţa Europei ar fi unită ”pe bune” şi companiile din Germania, Franţa, Anglia sau chiar România şi Finlanda s-ar baza pe 550 de milioane de locuitori; în schimb, la noi pe continent totul e fragmentat; ca rezultat, cele din ţările mari pleacă cu un avantaj faţă de cei mijlocii şi mici odată ce şi-au cucerit piaţă internă / naţională / domestic market: Germania faţă de Polonia, Polonia faţă de România, dar şi România faţă de Bulgaria sau Ungaria. Cred că acesta e unul din motivele pentru care România şi Polonia sunt azi starurile poveştii ”catch-up story” al recuperării decalajelor Estului faţă de Vest.
4) INOVAŢIA şi invenţiile patentate (sau drepturi de autor) determină produse şi servicii cu totul noi, care pot impune explicit Clientului / consumatorului marje de profitabilitate mai mari, separat de cele obţinute prin economii de scala, dată fiind unicitatea pe piaţă pentru perioada protejată de I.P. (brevet / patent).
În plus, mai este şi inovaţia de model de business, iar cea mai celebră formă e descrisă în cartea bestseller de acum 20 ani BLUE OCEAN STRATEGY, scrisă de o europeancă (Franţa) şi de un …asiatic (sud-coreean), ambii profesori la celebra INSEAD Paris & Singapore. Totuşi, cele mai multe exemple din carte sunt de la companii din SUA.
Evident, tot americanii, uneori şi asiaticii, sau chiar australienii excelează la asta, din păcate europenii mai puţin.
Există inteligenţă masivă şi în Europa, dar antreprenorii disruptivi (cei care pot schimba jocul - adaptare pe româneşte) preferă să meargă spre omologii lor în America, ce au un veritabil ECOSISTEM adaptat lor (vezi şi pct 7).
Revezi video explicativ EU-INC şi R-28, prezentat şi la 2): https://www.youtube.com/watch?v=3-sjNvytmFo&t=252s
5) POLITICA privind CONCURENŢA – Consumatorii Cetăţeni sau IMM vs. Firmele şi Companiile
Europa are politici dure de concurenţă şi cu asta favorizează puternic CONSUMATORUL european, cetăţenii în marea majoritate (B2C), uneori şi firmele mici (B2B); de aici preţurile şi tarifele serviciilor mult mai mici ca în SUA şi o calitate a vieţii mai bună. Reversul? Companiile Europei sunt forţate să se concureze dur între ele pe pieţe mici, cel mult medii, şi nu prea au cum să ajungă la economii de scala.
Asta s-ar putea, prin consolidări peste graniţele statelor, care tot întârzie sau sunt blocate din varii motive – vezi celebre exemple în banking sau material rulant feroviar sau chiar în telecom şi energie.
Citeam înainte de pandemie o analiză a unui economist din Europa mutat în SUA, francezul Thomas Philippon: totul i se părea mai scump, mai ales pe pachetele telecom şi datacom şi TV şi dădea vină pe atitudinea laxă a autorităţilor din SUA, care au încurajat tacit acest OLIGOPOL la nivel federal, care duce la poziţii de cvasi-MONOPOL în state mai mici. https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2019/10/europe-not-america-home-free-market/600859/
Da, pentru consumator o fi rău să nu ai regulile de concurenţă aplicate atât de strict, dar pentru companii este bine să aibă acces la marje de profit care să le permită şi investiţiile majore cerute de sector (revin la companiile din Telecom că exemplu - ale căror tehnologii se schimbă din 5 în 5 ani sau chiar mai rapid).
Pentru că profitul nu e (doar) lăcomie - şi revenim aici la filosofia de la pct 1) - din Profitul Operaţional cu tot cu Amortizări (celebrul EBITDA) se fac mare parte din investitiile de retehnologizare pentru a elimina ce s-a uzat fizic si mai ales moral; tot în profit avem şi un inerent buffer (amortizor) anti-RISC.
În România, ne-am lăudat cu o frumoasă concurenţă în era 3G ţi 4G, cu cele mai mici preţuri din U.E şi cu cel mai rapid Internet din lume; totuşi, competiţia pe tarife joase a fost ucigătoare şi şi-a spus cuvântul: azi nu mai suntem în top 5 viteze la Internet, iar acoperirea 5G în marile oraşe a ajuns în anul 2025 doar la 1/2 faţă de Bulgaria vecină.
Se pare ca Thomas Philippon a scris o carte între timp, care a făcut valuri; dar alţi economişti îl contrazic, arătând cât de importantă e SCALA companiilor, mai ales într-o epocă bazată pe foarte rapid progres tehnologic cum este secolul XXI: https://itif.org/publications/2023/05/15/the-great-revealing-taking-competition-in-america-and-europe-seriously/
Puse cap la cap – economiile de scală generate de piaţa unică americană (sau chineză sau a Indiei), vs. cea fragmentată a Europei, discutate la pct. 3) plus duritatea de Politică Concurenţială, duc la marje reduse de profit şi implicit la o performanţă buriseră mult mai slabă în Europa faţă de SUA sau Asia:
6) EDUCAŢIA de top - ştiinţe exacte că Matematica şi Fizica şi Ingineria ”STEM - Science, Technology, Engineering, and Mathematics”, până la cele de business şi management “MBA”
Europa nu duce lipsă de şcoli bune de ştiinţă fundamentală sau de inginerie-tehnologie (STEM); totuşi, în clasamentele mondiale, universităţile şi politehnicile din America se situează foarte puternic în faţa Bătrânului Continent şi singurele din Europa care se bat de la egal cu omoloagele din SUA sunt cele… britanice: Oxford, Cambridge, Imperial College, London School of Economics s.a.
Este o altă cultură de gândire critică, combinată cu istorie de secole şi cu meritocraţie şi cu finanţare abundentă; majoritatea premiilor Nobel le iau… americani sau profesori din America, chiar dacă descoperim ulterior că ei erau din Anglia, Franţa, Germania sau China sau Japonia sau Korea; un BRAIN-DRAIN care a avut până recent un singur sens: spre America… şi nu ”doar” din cauza banilor; ci a condiţiilor şi al… Network(ing]) effect, vezi pct.7.
Pe Management însă, există şcoli de top şi în Europa: INSEAD Paris, IE şi IESE din Spania, IMD Elveţia, IEDC Slovenia.
7) NETWORK(ing) Effect plus CLUSTERE: strângerea laolaltă a oamenilor de un anume nivel educaţional
Oamenii care ating un anume nivel educaţional – fie că ne referim la un nivel înalt, fie la unul specializat, pe o anume nişă - au nevoie să fie alături de oameni ca ei. Altfel nu se dezvoltă. La fel, au nevoie şi de infrastructură!
Să încercăm o metaforă / chiar o parabolă: imaginează-ţi un om bogat care îşi permite un avion cu reacţie, de călătorii de afaceri: private jet. Deasupra Africii ar fi frumos, dar efectiv nu ar găsi destule aerodromuri să aterizeze.
Acum imaginează-ţi un pasionat de aviaţie care îşi ia un avion personal de acrobaţii şi mici călătorii: cu el va putea ateriza şi în minunata natură a Africii, pe vreo bandă de pământ, cum făcea şi marele Saint Exupery acum un secol.
Totuşi, dacă va vrea să îşi repare avionul sau să meargă la un miting aviatic, sigur nu l-ar ajuta că s-a stabilit acolo!
De asta se dezvoltă marile oraşe - metropolele şi capitalele care sunt şi “motoare economice” pentru ţara lor: dincolo de traficul şi poluarea şi aglomeraţia care nimănui nu plac, ai ocazia să vorbeşti cu oameni la nivelul tău din domeniul tău sau – poate mai important – cu oameni evoluaţi din domenii conexe, complementare – iar asta poate aduce încă şi mai multă valoare unui produs / serviciu inovator sau unei opere liteare, teatrale, cinematografice s.a.
În jurul acestor oameni de top din Educaţie, Cultură, Ştiinţă & Tehnologie sau Business & Antreprenoriat se dezvoltă în mod natural – datorită Economiilor de Scala (revezi pct 3) – şi o infrastructură dedicată domeniilor lor.
Astfel, în economie (şi informatică) se discuta de EFECTUL de REŢEA* mai ales pentru a desemna creşterea valorii unei platforme (ex. social media, video, jocuri) sau a unui produs pe măsură ce tot mai mult utilizatori îl folosesc.
* ”A Network Effect / Externality is when a product or service becomes more valuable to each user aş more people use it, creating a positive feedback loop where growth attracts more users, increasing value and demand, like with social media (more friends = more fun) or phone networks (more people to call). This growth can lead to strong user adoption and market dominance, seen în platforms like Facebook, WhatsApp, or even credit cards and ATMs”.
Dacă aplicăm asta şi la oamenii valoroşi, înţelegem mai bine de ce s-au dezvoltat universităţile de top ale Americii şi lângă ele treptat s-au dezvoltat şi CLUSTERELE (”ciorchinele” în traducere mot-a-mot /”ciorchinele de capabilităţi” într-o traducere mai evoluată) de inovaţie din SUA, pornind cu celebra ”Vale a Siliciului”: îmi amintesc că la o conferinţă din România despre clustere am întrebat speakerul conaţional dedicat de ce nu se vede pe al său slide, între zecile de sigle de companii multi-naţionale gigant pornite din Silicon Valley (Microsoft, Oracle, HP s.a.), şi părintele lor / MAMA lor / TATĂL lor: anume Universitatea Berkley - revezi 6) şi vezi pct. 8).
Treptat, în jurul acestei universităţi, în zona San Francisco – Oakland – Berkeley - Palo Alto – San Jose, s-a format un uriaş ECOSISTEM ce ajută antreprenorii din tehnologie: la baza lui, acceleratoare şi fondurile de Venture Capital.
Citind recent o super-competentă analiză despre economia Chinei – sinteză după cartea tinerei economiste Keyu Jin - am găsit şi acolo o abordare despre clustere: https://www.g4media.ro/ecosistemul-antreprenoriatului-asistat-enigmă-succesului-beijingului-explicată-de-o-economistă-chineză-care-a-predat-la-harvard.html
”China a reuşit să genereze atât de multe hub-uri high-tech diverse: Shenzhen în hardware şi telecomunicaţii, Hangzhou în comerţ electronic, Shanghai în fintech, Beijing în inteligenţă artificială. Concurenţa dintre administraţiile locale creează un mediu intens, uneori nemilos, dar extrem de fertil pentru antreprenori.
Keyu Jin subliniază un aspect cheie: China a construit un model în care Statul acţionează că un investitor răbdător. Băncile publice, fondurile de investiţii controlate de administraţiile locale şi politicile de creditare subvenţionate formează un ecosistem care finanţează startup-uri tehnologice, companii strategice mari, proiecte pilot în infrastructură şi energie şi industrii emergente, cum ar fi bateriile sau inteligenţa artificială”.
8) APĂRAREA / DEFENSE, vârf de lance al noilor tehnologii: câţi ştiu că Internetul a fost creat la DARPA?
Nu ştiu cât aţi citit despre istoria tehnologică recentă a Omenirii sau măcar despre capitolele despre America (SUA).
Mărturisesc că eu am citit parţial, fragmentat (sper ca tu, cititorule, să fii mai informat şi poate mă vei corecta şi completa). Dar poate că am văzut cam toţi celebrul film Oppenheimer de Christopher Nolan (2023); eu citisem ”Mai puternic decât o mie de sori”, istoria proiectului Manhattan, încă de la 10-12 ani; aşadar îmi era un déjà vu filmul. Dar vă reamintesc că pe lângă celebrul sit secret Los Alamos, echipa s-a format la Universitatea Berkeley, California.
Apoi, nu ştiu câţi va amintiţi că însuşi INTERNETUL – invenţia care a revoluţionat de vreo 5-6 decenii lumea în care trăim – e fructul laboratorului de cercetare MILITARĂ numit DARPA: da, agenţia de inovaţii în slujba Pentagonului.
”DARPA (then ARPA) pioneered the Internet's foundation with the ARPANET în the late 1960s, connecting research computers and developing key protocols like TCP/IP în the 1970s to allow different networks to communicate, laying the groundwork for the modern global network through projects focused on resilient, packet-switched communication”; ulterior, World Wide Web (www) sau Internetul vizual, a fost creat în anul 1989 de britanicul Tim Berners-Lee în cadrul acceleratorului de particule internaţional CERN de sub oraşul Geneva, Elveţia.
De fapt chiar TRANZISTORUL (Bell Laboratories, 1947) - care a facilitat apariţia computerelor moderne de azi - a fost accelerat de marile descoperiri în Matematică şi Inginerie datorate efortului imens de război. Mă refer la Al Doilea Război Mondial (WW2). Să ne amintim de vechile ”computere-dulap” pe lămpi (sau de vechile TV pe lămpi), revăzând superbul film ”Enigma” cu uriaşul matematician britanic Alan Turing - cel care a decodificat comunicaţiile naziştilor şi a permis Angliei să supravieţuiască şi să primească ajutorul American în timpul WW2.
Sau tehnologia Bluetooth, creată de superba actriţă evreică Hedy Lamarr pentru a scufunda submarinele Germaniei.
Departe de mine să pledez pentru război (cu toate că Vladimir Putin ne-a adus unul cald lângă noi), ce vreau să zic?
Vreau să zic că multe din marile descoperiri tehnologice au fost ACCELERATE de efortul de război; multe tehnologii se pot dezvolta mai rapid în regim DUAL-USE - adică MILITAR şi în paralel cu aplicabilitate CIVILĂ.
Azi trăim oareacum o epocă istorică de acest fel: cu un război atât de ”cald” în Ucraina, deja asistăm la un efort de reînarmare a Europei: programul financiar SAFE, acceleratorul DIANA de afaceri inovatoare al NATO s.a.
Poate că este o etapă care va favoriza revenirea Europei în prim planul tehnologic şi al marilor afaceri globale. Dacă Europa va şti să acţioneze concertat, sperăm chiar unitar, şi va şti să îşi joace cărţile pe care le are. Creierele le are!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
