Scriitorul Romulus Rusan a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu pot veni sâmbătă dimineaţă la capela Cimitirului Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, a anunţat Fundaţia Academia Civică - Memorialul Sighet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Romulus Rusan a fost fondator, alături de Ana Blandiana, al Memorialului de la Sighet, autor al multor cărţi, printre care cea care a marcat o generaţie, ”America ogarului cenuşiu”.

”Şi-a dedicat ultimii 25 de ani muncii de cercetare şi editare legate de proiectul Memorialului, îmbinând abnegaţia cu eficienţa şi severitatea cu umorul, ca un istoric pasionat, în detrimentul muncii sale de scriitor”, potrivit unui anunţ al Fundaţiei.

”Este prea grea durerea despărţirii, ca să poată fi exprimată în cuvinte. Va rămâne mereu colegul nostru, îi vom urma sfaturile şi vom continua alături de Ana Blandiana proiectele gândite de el”, au fost gândurile colegilor de la Fundaţia Academia Civică - Memorialul Sighet.

Romulus Rusan s-a născut la 13 martie 1935, la Alba Iulia. S-a implicat în construcţia Memorialului de la Sighet şi a coordonat colecţia de mărturii, iar zeci de cărţi ale rezistenţei l-au avut mentor şi editor. A fost căsătorit cu poeta şi scriitoarea Ana Blandiana.

Printre volumele publicate se numără ”Râul ascuns”, în 1963, ”Express 65”, în 1965, ”Convorbiri subiective”, scris în colaborare cu Ana Blandiana, 1971, ”O discuţie la masa tăcerii”, apărut la editura Eminescu 1976, ”America ogarului cenuşiu”, editată de Cartea Românească, Bucureşti, 1977, ”La început n-a fost cuvântul”, editura Meridiane, 1977, ”Artă fără muză”, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980, ”Roua şi bruma”, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982, ”Cauze provizorii”, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983, ”O Călătorie Spre Marea Interioară”, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986, ”Exerciţii de memorie”, Fundaţia Academia Civică, 1999, ”Permisul de pietoni”, editura Cartea Românească, Bucureşti, 2000, ”România în timpul războiului rece”, ”O zi de toamnă, cândva... 15 Noiembrie 1987 Braşov”, Fundaţia Academia Civică, 2012.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.