David Garrett, despre care se spune că este cel mai rapid violonist din lume, va susţine concertul "Explosive - Live!", anul viitor, la Sala Mare a Palatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artistul este lăudat pentru pionieratul aşa-numitului stil crossover, fiind apreciat ca un superstar internaţional ce rupe bariera între Mozart şi  Metallica. 

"În ce priveşte piesele crossover pentru care fac aranjamentele, mă străduiesc să ating un nivel de performanţă cel puţin egal cu ceea ce se aşteaptă de la lucrările clasice. Când alt violonist se uită la partiturile mele, trebuie să spună "Partea de vioară e al naibii de bună. E atât de grea, încât ar trebui să exersez multe ore ca să o pot cânta". În ceea ce priveşte ambiţiile sale, David Garrett este tranşant: "Trebuie să fii un violonist de talie mondială ca să înregistrezi un CD reuşit de crossover. Provocarea e şi mai mare decât în cazul muzicii clasice, deoarece vrei să le prezinţi ascultătorilor tăi lucrurile într-o lumină complet nouă, oferind în acelaşi timp un concert de vioară superb. Marii virtuozi, de la Paganini la Heifetz, au făcut exact asta. Orice altceva ar fi pur şi simplu consumism prostesc". 

Începând cu lansarea albumului ”Virtuoso”  în anul 2006, David Garrett a înregistrat un succes de neegalat cu genul crossover. De la acel moment, violonistul a concertat în prezenţa a milioane de iubitori de muzică, a vândut milioane de bilete şi a câştigat 23 de premii de aur şi 16 de platină în Hong Kong, Germania, Mexic, Taiwan, Brazilia, Singapore.

În numai câţiva ani, Garrett a devenit unul dintre cei mai căutaţi artişti pentru concertele de pe piaţa pop/ rock din întreaga lume. În Europa a concertat pe cele mai mari arene; turneul din anul 2015, ”Classic Revolution”, a atras aproximativ 500.000 de spectatori, în concerte susţinute pe arene cu o capacitate de peste 17.000 de locuri.

Turneul, ”Explosive Live!” a început în noiembrie 2016. 

Interpretările electrizante ale unor hituri rock precum ”Purple Rain” sau ”They Don't Care About Us”, ”Viva la Vida” sau aranjamentele sale muzicale ale lucrărilor clasice de bază cum ar fi ”Simfonia Nr.5” a compozitorului german Ludwig van Beethoven, ”Vara”, de Antonio Vivaldi, precum şi ale celor mai apreciate compoziţii ale sale ca ”Furious” şi ”Explosive” transmit întotdeauna spectatorilor o stare extraordinară.

David Garrett a lansat 11 dintre propriile sale compoziţii în albumul "Explosive", titlul acutalului turneu mondial, în cadrul căruia a fost inclus şi concertul de la Bucureşti.  "Sunt extraordinar de fericit să împărtăşesc propriile melodii cu fanii mei", spune violonistul.

David Garrett, în vârstă de 32 de ani, s-a născut la Aachen. Tatăl său este jurist german şi mama prim-balerină americană. 

A primit prima sa vioară la vârsta de 4 ani şi a debutat cu Hamburg Philharmonics la vârstă de 10 ani. La 13 ani, a fost cel mai tânăr artist care încheie un contract în exclusivitate cu Deutsche Grammophon Gesellschaft.

În 1999, la apogeul carierei îşi redirecţionează energia, hotărând să renunţe la cariera sa predeterminată de violonist clasic şi să se mute la New York - nu pentru a lua o pauză, ci pentru a-şi plasa dexteritatea muzicală pe o bază teoretică şi pentru a-şi perfecţiona tehnica. S-a înscris la prestigioasa Juilliard School, unde a studiat muzicologie şi compoziţie.

În 2003 a câştigat renumitul Concurs de Compoziţie de la Juilliard School cu o fugă compusă în stilul lui Johann Sebastian Bach. În acest mod, pune bazele a ceea ce aveau să devină aranjamente legendare. Profesorul său american de compoziţie, Eric Ewazen, spunea despre el: “Ca violonist, interpretarea sa spectaculoasă, sensibilă şi expresivă ne uimea deja - încă din vremea studenţiei - pe aceia dintre noi care au avut marea plăcere de a-i preda, şi i-am recunoscut priceperea extraordinară şi talentul uluitor". 

David Garrett cântă pe vioara “A. Busch” Stradivarius (1716). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.