Facebook a eliminat în primele trei luni ale anului aproximativ 2,2 miliarde de conturi false, potrivit unui anunţ făcut joi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un raport citat de Variety, compania a transmis: „Am remarcat o creştere abruptă în crearea de conturi false, abuzive pe Facebook, în ultimele şase luni. Am interceptat majoritatea a acestora la câteva minute după înregistrare.Cu toate acestea, atacuri aututomate au rezultat din multe dintre aceste conturi după detectarea noastră iniţială”.

Compania a eliminat proactiv 99,8% dintre aceste conturi, asta însemnând că ele au fost detectate de unelte automate înainte ca utilizatorii să le raporteze. Conturile care sunt detectate imediat după ce au fost create nu sunt luate în calcul ca bază a utilizatorilor activi lunar ai Facebook, care era de 2,38 de miliarde la finalul lunii martie.

Facebook a încheiat trimestrul cu un număr estimativ de 119 milioane de conturi false active.

Guy Rosen, vicepreşedinte al companiei, a spus că cea mai mare parte a activităţii acestor conturi era una comercială. 

Compania a subliniat că se perfecţionează în vederea eliminării proactive a conţinutului care încalcă standardele comunităţii. Spre exemplu, 65% dintre toate postările înlăturate pe baza discursului înstigator la ură au fost eliminate fără ca utilizatorii să le semnaleze. Anul trecut, a fost vorba despre 38%.

În primul trimestru al acestui an, compania a înlăturat 19,4 milioane de postări din cauza nudităţii. Cât priveşte pornografia infantilă, Facebook a transmis că cifrele în acest caz au scăzut şi a recunoscut că este posibil să nu fi fost pregătită pe de-a întregul pentru a intercepta totul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.