Cea mai simplă piesă de vestimentaţie românească, din in cu broderie bogată, colorată sau pur şi simplu albă, cămaşa cu altiţă, purtată de ţărani la hore sau la câmp, a fost adoptată de reginele României, care au transformat-o în etalon. Ia a inspirat pictori celebri şi creatori de modă, este purtată în prezent de vedete hollywoodiene şi are o zi universală, când este îmbrăcată de fete în toată lumea. Ar putea fi un brand de ţară, deja exportat şi invidiat de mulţi. Ziua Universală a Iei este sărbătorită la 24 iunie.
Ia tradiţională românească, ajunsă în atenţia publicului internaţional după ce a fost pictată de Henri Matisse, este celebrată, vineri, în peste 50 de ţări. Dincolo de exuberanţa succesului pe care l-a înregistrat ia în lume, etnologii români atrag atenţia că adevărata moştenire culturală este vestimentaţia completă prezentă dintotdeauna în portul popular românesc.
Introducere
Ia este un obiect realizat integral manual, pe pânză de in sau borangic, cu ornamente ample, bogate, colorate viu, cu aplicaţii de mătase, mărgele. Ia este purtată exclusiv de femei. Element specific în tradiţia românească, croiala sugerează forma unei cruci, simbolul este des întâlnit pe multe dintre modelele de cămaşă.
Definiţia iei, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, este ”bluză femeiască caracteristică portului naţional românesc, confecţionată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi împodobită la gât, la piept şi la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, mărgele”.
Cele mai fervente promotoare ale cămăşii româneşti cusute au fost reginele României. În perioada interbelică, regina Maria a făcut celebru costumul popular atunci când s-a lăsat fotografiată şi filmată în acest port. Datorită ei, ia a devenit etalon vestimentar pentru aristocraţie. Principesa Ileana a purtat ia românească. La fel, mai înainte, regina Elisabeta, a impus costumul naţional la curte.
O zi a iei pentru fiecare
La 24 iunie, în toată lumea, se celebrează Ziua Universală a Iei, când toate fetele poartă cămaşa făcută celebră de Henri Matisse cu tabloul ”La Blouse Roumaine”. Lucrarea a fost terminată în 1940, după şase luni de muncă. A devenit simbolul unei mişcări artistice universale. Pictorul a lucrat la acest tablou din noiembrie 1939. S-a inspirat din colecţia de ii româneşti pe care Theodor Pallady i-a făcut-o cadou. Tabloul poate fi văzut astăzi la Muzeul Naţional de Artă Modernă din Centre Pompidou. Matisse a pictat mai multe tablouri inspirate de această cămaşă colorată, iar 40 de ani mai târziu, creatorul de modă Yves Saint Laurent avea să dedice iei româneşti colecţia sa toamnă-iarnă haute couture din 1981. Devine inspiraţie pentru mulţi artişti, pictori.
Tom Ford, Kenzo şi Jean Paul Gaultier i-au urmat ideile lui Yves Saint Laurent. Cântăreaţa Adele a purtat o ie, creaţie a lui Tom Ford, pe coperta unei celebre reviste de modă. Katie Holmes, Sharon Stone, Taylor Swift, de asemenea.
Constantin D. Rosenthal a înfăţişat-o în tabloul “România revoluţionară” pe Maria Rosetti, soţia a lui C.A. Rosetti, purtând ie şi năframă. Tabloul poate fi admirat la Muzeul Naţional de Artă al României.
De unde a început - La Blouse Roumaine
De ce se sărbătoreşte ia pe 24 iunie? Pentru că este ziua Sânzienelor, când cerurile se deschid, iar aceste creaturi bune şi vesele ar purta ii. În 2013, comunitatea online românească La Blouse Roumaine provoca o mişcare care a dus la Ziua Universală a Iei. În prezent, zeci de comunităţi româneşti din diferite ţări promovează împreună cămaşa cu altiţă.
”Toată lumea încearcă să recupereze modelele tradiţionale de ie. Încearcă să salveze iile vechi, de la bunici, din lada de zestre, toată lumea a început să le recupereze. Există ii de artizanat, mai simplificate, ii stilizate, inspirate de designeri, dar şi bluze cu gust îndoielnic, contrafăcute”, a declarat pentru News.ro, Andreea Tănăsescu, iniţiatoarea La Blouse Roumaine.
”În privinţa recunoaşterii iilor, există o problemă, pentru că nu există o certificare a lor, ar trebui să verificate nodurile care la cămăşile autentice sunt multe, la cele contrafăcute nu. Acesta este un prim aspect al identificării”, a mai precizat Andreea Tănăsescu.
”De Sânziene, bucuraţi-vă de sărbătoare, purtaţi ie!, acesta este îndemnul nostru”, a afirmat Andreea Tănăsescu.
Un element emblematic
”Denumirea corectă este de cămaşă cu altiţă”, a explicat, pentru News.ro, Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”.
”Altiţa este partea decorată, respectiv mâneca, ce este cuprinsă în ornamentarea acesteia. Aceste cămăşi spun foarte multe lucruri despre statutul purtătorilor, al vârstei acestora şi a zonei din care provin. În momentul de faţă, chiar dacă redeşteptarea conştiinţei contemporanilor ţine de aducerea în prim plan a unui segment, ia - partea superioară a cămăşii -, eu zic că nu e un lucru rău, dar pe de altă parte, dacă tot facem această redeşteptare a conştiinţei pentru un element emblematic, identitar, ar fi bine să spunem că, chiar dacă timpurile de acum promovează un segment, să nu uităm de întreg, respectiv de cămaşă”, a explicat Doina Işfănoni.
”Atunci, piesa acesta, chiar dacă avea poalele separate, în cazul Transilvanei, sau în perioada interbelică în unele zone din Oltenia, Muntenia, problema cu poalele separate pleca dintr-o raţiune foarte pragmatică, aceea că poalele se spălau mai repede şi mai des decât partea de sus, brodată. Dar ele nu se purtau niciodată separate şi asta e o habitudine a omului modern, mai ales din mediile urbane, unde devine tot o piesă cu valoare emblematică, dar o piesă separată fără celelalte elemente, care au consacrat în ansamblu o ţinută vestimentară cu valoare cultural-ereditară”, a mai spus specialistul.
Revenirea la ie
"Chiar dacă nu e un întreg şi fragmentul are aceeaşi putere evocatoare, sunt de acord cu această campanie, dar ar trebui mai multă implicare ca să înţelegem că se valorifică, ca şi în modă, un element, ce trebuie înţeles ca atare, chiar dacă noi îl purtăm fragmentar”, este de părere etnologul.
"Campania e bună, dar ar trebui încărcat până la capăt acest segment al memoriei, dacă vrei să te raportezi la o haină, pentru că trebuie spus că au şi chinezii, şi indienii asta, şi apoi ia poate fi purtată de oricine. Când această piesă vestimentară face obiectul unei mode, care ca aceea a lui Yves Saint Laurent în anii 1960, care a adus-o în prim plan, pe ideea diversităţii culturale, devine un element care poate crea pentru moment o diversitate, fie că era manual, fie că venea dintr-o zonă pe care puţini o cunoşteau, dar dacă vrei un element de emblemă, de marcă, atunci priveşte-l ca atare. Cu moda, foarte bine, Doamne ajută!, nu-i o problemă. Dacă ne întoarcem spre valoare, trebuie să o privim in integrum”, a explicat Doina Işfănoni.
În România există două tipuri de artizani
”Avem, în România, două tipuri de realizatori de cămăşi şi ii. Dacă ne raportăm la ii, sunt toate fostele secţii de prin anii '70 - '80 ale Cooperaţiei, care făceau aceste piese într-o formulă extrem de pedantă faţă de obiectul modern. Ele repetau pe aceleaşi materiale, tehnici, pe aceleaşi câmp decorativ modelele trecutului. Făceau şi piese de interpretare, de mai multe categorii, motiv pentru care acesta este un segment”, a precizat cercetătorul.
În vremea de azi, în realitatea rurală, indiferent de zona la care ne raportăm, există exponenţi, femei, care ştiu în continuare să brodeze, să confecţioneze aceste cămăşi. ”Realitatea românească asigură încă, fără să se şcolească, fără să se investească, o serie de persoane calificate care pot să continue, să pună în valoare”, arată Doina Işfănoni.
O piaţă comercială a fost generată de modă. ”Dacă ne raportăm la acest aspect este un boom internaţional, ce speculează ca în orice fenomen de modă marca şi mai departe, nu franciza, ci realmente furtul. Asta este terminologia. Când ne raportăm la un obiect vestimentar supus modei apare multiplicarea frauduloasă”, a subliniat specialistul.
Piese de tezaur
Cele mai valoroase piese, cămăşi cu altiţă, cămăşi cu platcă, cusute pe in sau borangic, se află în colecţia Brătianu-Cantacuzino. ”Sunt piese care ajung la mii de euro, piesele de tezaur sau cele din patrimoniul muzeal sunt piese care nu se traduc în bani, care nu valorează o anumită sumă, au o valoare patrimonială, din punct de vedere moral, sunt exemplare unice”.
La Paris, Washington şi Beijing sunt doar câteva dintre oraşele în care ia ca fi purtată şi celebrată.
Care sunt tipurile de ie
Ia cu altiţă, încreţ şi râuri, ia cu tablă, ia cu umeraş, ia cu platcă şi ia cu platcă la gât, acestea sunt tipurile de cămaşă românească care şi-au păstrat în linii mari forma simplă şi funcţională.
Fiecare zonă a ţării are o cămaşă specifică. În zona Olteniei, Munteniei şi Moldovei, ia specifică este cea cu altiţă. Croiala se face în patru foi, fără nicio răscroială. Foile sunt încreţite la gât cu ajutorul gulerului. Ornamentul este cu motive florale. Altiţa este câmpul ornamental dispus orizontal pe umăr. Culorile sunt alb-crem, mai rar se folosesc combinaţii. Pe mânecă, ia este cu bantă.
În Hunedoara şi zona Banatului, ornamentul care domină cămaşa este tabla. Acesta se plasează pe toată mâneca, de sus până jos. Acest tip de ie nu are altiţă. Ornamentul este geometric.
În Transilvania, Sibiu, Orăştie, Valea Jiului, Făgăraş, se croiesc ii în patru foi, încreţite la gât. Ornamentul este în formă de şire şi este dispus transversal. Motivele sunt florale, stilizate.
În zona Bistriţa-Năsăud, Valea Gurghiului se poartă ia cu pui peste cot. Cămaşa se poartă cu catrinţă specifică Transilvaniei.
În Oaş, este ia cu platcă. Platca este mare, pătrată, iar ornamentul principal este geometric, distribuit pe platcă.
În Maramureş, se poartă ia pătrată la gât, care se abate de la croiala iei româneşti. Se croieşte în două foi, pentru faţă şi spate, la gât, în formă pătrată. Cămaşa are mânecile largi, încreţite la umăr şi jos, la mână. Ornamentarea se face cu motive simple, geometrice şi florale. Culorile pentru ornamente sunt portocaliu, roşu, violet, pe fond negru.
Ornamentele
Ia de Suceava are culori sobre, naturale: brun, cafeniu, negru, verde închis. Cea de Câmpulung Moldovenesc este plină de roşu şi negru şi se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum.
În Vrancea, sunt cămăşi cu o geometrie puternică şi culori tari: roşu, negru, albastru, verde, ocru - contraste, dar şi o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costişaţi, ci de croiala mânecii, care este răsucită.
În sud, în Vlaşca şi Ilfov, se folosesc culori calde, mai multe nuanţe de roşu, auriu, ocru. În Romanaţi, este o combinaţie de albastru tare cu roşu şi vişiniu, pentru modele delicate.
În Gorj, se foloseşte doar negru. În schimb compoziţia, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige.
În Argeş şi Vâlcea, de asemenea, apar compoziţii monocrome, roşu închis şi vişiniu, mai rar doar negru.
Cămăşile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaş, Maramureş şi Transilvania au o personalitate aparte, deşi unele sunt şi ele compuse tot din patru foi şi încreţite la gât, au şi elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Decoraţia este specifică: în tablă, ciocănele, picături, umeraş, ”peste cot”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
