Telestar Media, care deţine licenţe de emisie pentru două posturi în Republica Moldova, a acuzat presiuni şi atacuri inclusiv din partea unor instituţii de stat şi a anunţat marţi că a decis să renunţe la frecvenţa pentru Canal 2, vizată de o preluare abuzivă. Reprezentanţii companiei fac apel la autorităţi pentru returnarea acesteia Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania Telestar Media SRL, care deţine licenţe de emisie pentru posturile Canal 2 şi Canal 3, „atestă în ultimul timp tot mai multe presiuni la adresa televiziunilor noastre, inclusiv la adresa celor afiliate din cadrul General Media Group”, se arată într-un comunicat emis marţi.

„Numărul atacurilor se înteţeşte, iar caracterul presiunilor este tot mai divers, venind inclusiv din partea mai multor instituţii de stat. Ţinte au devenit atât instituţiile noastre media, cât şi jurnaliştii, în particular. Din informaţiile de care dispunem se va încerca inclusiv preluarea abuzivă a frecvenţei naţionale de la Canal 2 în favoarea unui alt post de televiziune, care promovează interese străine ţării noastre”.

În acelaşi comunicat este specificat că, în urma unei analize, compania Telestar Media „a luat decizia dificilă, dar asumată, de a renunţa la frecvenţa naţională pe care emite Canal 2”.

„Îndemnăm Guvernul şi instituţiile responsabile din domeniul audiovizualului ca această frecvenţă să fie returnată Societăţii Române de Televiziune, deţinătorul anterior al frecvenţei, pentru difuzarea în Republica Moldova a TVR Moldova”.

Televiziunea Română, de cealaltă parte, a anunţat că a luat act de comunicatul emis de Telestar Media şi că va face „toate demersurile oficiale pentru a recupera frecvenţa naţională de emisie care să permită difuzarea programelor canalului TVR Moldova pe întreg teritoriul Republicii Moldova”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.