Echipa Bucureşti 2021 a anunţat marţi că aşteaptă păreri privind dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC), care este publicat online, pe site-ul bucuresti2021.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Impresiile şi sugestiile pot fi transmise pe adresa de e-mail contact@bucuresti2021.ro şi pe canalele de socializare.

Până pe 16 septembrie, când va fi anunţat oraşul ce va primi titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, toţi bucureştenii sunt invitaţi să îşi spună părerea despre programele şi temele propuse.

”Ce programe vă interesează în mod special?”, ”Credeţi că sunt şi alte subiecte care trebuie puse în discuţie?” şi ”Cum vă imaginaţi Bucureştiul anului 2021?” sunt întrebările la care cei care doresc pot răspunde.

Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele iniţiate şi desfăşurate de Arcub în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieţii culturale a oraşului, precum şi la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. În 2015, Arcub a demarat procesul de candidatură a oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reuşind să aducă Bucureştiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.

Un juriu de experţi va evalua candidaturile oraşelor rămase în competiţie şi anunţate în decembrie 2015 - Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Baia Mare - şi va anunţa câştigătorul pe 16 septembrie.

Ministerul Culturii a lansat, în decembrie 2014, un apel oraşelor din România care vor să candideze la titlul de Capitală Europeană a Culturii (CEaC) pentru anul 2021.

Programul a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană, în 1985. Anul acesta, localităţile San Sebastián (Spania) şi Wrocław (Polonia) sunt deţinătoarele titlului.

În 2021, vor fi trei Capitale Europene ale Culturii: una din ţările candidate la UE (Serbia şi Muntenegru), una din Grecia şi una din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.