Clasa politică, în integralitatea ei, traversează de ani buni o perioadă de criză majoră, generată de conflictele interminabilele la vârf dintre conducătorii aleşi să vegheze la liniştea şi armonia instituţională, la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste dispute au avut drept consecinţă îndepărtarea cu paşi mici, dar siguri, a populaţiei de actul politic, fapt demonstrat prin prezenţa tot mai scăzută la vot de la ultimele alegeri, dar şi prin dezgustul făţiş manifestat de populaţie faţă de politică şi politicieni.

            În acest context deloc favorabil, consider că oamenii politici, în general, şi parlamentarii, în special, trebuie să demonstreze că doresc să facă o altfel de politică, cea a cetăţenilor.

În opiniea mea, trebuie să schimbăm fundamental responsabilitatea pe care o avem faţă de cei care ne-au mandatat să-i reprezentăm în Parlament, pentru că, de cele mai multe ori, mesajele şi ideile noastre pozitive nu ajung aşa cum trebuie la adevăraţii destinatari, oamenii oneşti ai acestei ţări.

De asemenea, sunt de părere că trebuie să corectăm şi să îmbunătăţim din mers disfuncţionalităţile existente în prezent, în sensul transmiterii în timp real către beneficiari a activităţilor noastre pozitive, în plan parlamentar, social sau caritabil.

Nu în ultimul rând, cred că lipsa de încredere şi respect în şi pentru politicieni nu va conduce, în niciun caz, la îmbunătăţirea calităţii clasei politice, dorită de toată lumea, cel puţin la nivel declarativ.

            De altfel, blamarea generalizată a oamenilor politici nu va detemina altceva decât îndepărtarea multor alte persoane, profesionişti redutabili în diverse domenii, care doresc să se implice în fenomenul politic.

Sunt convinsă însă că avem forţa să arătăm, cel puţin reprezentanţii Partidului Naţional Liberal în Parlament, că putem face politică pentru cetăţeni, nu pentru interese meschine şi populiste. Dacă populaţia va recepta la adevărata dimensiune mesajele noastre, nu am nici un fel de emoţie că nu vom reuşi, în ciuda procentului încă extrem de mic de încredere al românilor în forul legislativ.

 

Deputat PNL Bacău,

Elena HĂRĂTĂU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.