La începutul acestui an, au intrat în vigoare mai multe măsuri adoptate de Guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă în scopul îmbunătăţirii vieţii românilor, îndeosebi a celor cu venituri mici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Apreciez că este lăudabil faptul că Executivul a reuşit să majoreze exponenţial rata de atragere a fondurilor europene, banii obţinuţi astfel fiind folosiţi cu preponderenţă pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Traversăm o perioadă dificilă, atât la nivel internaţional, cât şi în ţară, astfel încât decidenţii politici au obligaţia de a sprijini cetăţenii ce întâmpină dificultăţi din cauza privaţiunilor de ordin financiar.

Între măsurile de susţinere care au intrat în vigoare la începutul acestui an se numără sprijinirea categoriilor vulnerabile ale populaţiei, cu 1.400 de lei, destinată plăţii facturilor la energie. Suma va fi acordată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în două tranşe a câte 700 de lei fiecare. De această bonificaţie financiară vor beneficia pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani şi pensii mai mici de 2.000 de lei

În paralel, în acest an va continua programul de acordare a voucherelor pentru achiziţia de alimente şi mese calde. Astfel, un număr de 2,4 milioane de români vor primi şase noi tranşe, în valoare de 250 de lei fiecare, suma fiind majorată faţă de anul trecut, când acest program a fost în valoare de 1.000 lei.

Tot pentru anumite categorii defavorizate se vor acorda pachete alimentare de 24 kilograme, cu produse româneşti, care vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.

Nu au fost uitate nici persoanele cu dizabilităţi, care vor primi vouchere pentru a-şi procura echipamente asistive – rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, etc.

Nu în ultimul rând, Executivul a hotărât spijinirea mamelor din categoriile vulnerabile cu suma de 2.000 lei, destinată achiziţionării de trusouri, în primele trei luni de la naşterea copiilor.

În scopul susţinerii prezenţei şcolare şi a reducerii abandonului, elevii din zonele şi mediile defavorizate vor primi 500 lei, pentru rechizite şi îmbrăcăminte, pe întreg parcursul anului şcolar 2022-2023.

            Aceste decizii de susţinere constituie un ajutor real pentru milioane de familii din România, inclusiv din judeţul Teleorman, prin intermediul cărora oamenilor le va fi mai uşor să traverseze crizele din prezent, determinate de preţurile mari ale facturilor la încălzire, creşterea inflaţiei şi scumpirea produselor de bază.

            Guvernul Ciucă şi echipa liberală din conducerea ministerelor demonstrează astfel preocuparea pentru creşterea calităţii vieţii românilor, prin măsuri concrete, care vor sprijini populaţia să îşi recâştige speranţa într-un viitor mai bun.

 

Deputat PNL Teleorman,

MARIA STOIAN

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.