Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Română de Fotbal a organizat sâmbătă, 24 iunie, un workshop de pregătire fizică cu traineri specialişti din Germania. Evenimentul a reprezentat un prilej de formare pentru preparatorii fizici, antrenorii personali şi cei de fitness. Federaţia Română de Fotbal a înscris acest workshop în strategia sa de dezvoltare şi formare a specialiştilor în realizarea performanţelor.

Este doar un prim pas dintr-un program mai amplu de formare a preparatorilor fizici nu numai pentru sportivi adulţi, dar în special pentru copii şi juniori. Sâmbătă, pe 24 iunie, a fost un prim contact cu comunitatea preparatorilor fizici din România, urmând ca, ulterior, cei ce doresc să se alăture fotbalului să fie cooptaţi în programe de pregătire specifică acestui joc iniţiate de Şcoala Federală de Antrenori.

Workshop-ul s-a derulat sub denumirea de „Performanţa fizică în sport”, fiind realizat împreună cu compania Perform Better, numărul 1 în lume în ceea ce priveşte echipamentul şi aparatura necesare antrenamentului funcţional. Sesiunile teoretice şi demonstrative au fost susţinute de doi specialişti de la Perform Better, Lutz Herdener şi Eberhard Schloemmer, şi de către şeful Departamentului de pregătire fizică al FRF, Christos Papadopoulos.

Speakeri

Dr. Lutz Herdener Lector Perform Better Europa. Este specializat pe antrenamentul funcţional şi diagnosticul efortului fizic. A lucrat ca preparator fizic în fotbal şi în alte discipline sportive. A dezvoltat un software de antrenament „evolectis”, lucrând ca şi lector la Institutul de Ştiinţe ale Sportului din cadrul Universităţii din Munchen.

Eberhard Schloemmer Specializat în ştiinţa sportului. Predă de 12 ani pentru Perform Better antrenamentul funcţional şi Functional Movement Screening (FMS). Formator de antrenori în diferite discipline. Fondator Outdoor Group Training. Face parte din elita fondatorilor antrenamentului funcţional alături de Mark Verstegen, Gray Cook, Lee Burton.

Christos Papadopoulos Doctor în Ştiinţele Sportului. Şi-a început cariera de practică în fotbal la Schalke 04, coordonând aproape un deceniu zona de pregătire şi recuperare fizică şi colaborând cu antrenori precum Jupp Heynckes, Huub Stevens şi Marc Wilmots. În această perioadă, Schalke a fost de trei ori vicecampioană în Bundesliga, a câştigat Cupa Germaniei şi a participat în Liga Campionilor. A coordonat la Stuttgart specialişti în nutriţie sportivă, psihoterapie sportivă, pregătire fizică şi recuperare medicală în mandatele unor antrenori ca Armin Veh şi Bruno Labbadia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.