UNTOLD Festival şi Federaţia Română de Fotbal iniţiază un parteneriat strategic „United by music. United by football!”, care pune bazele unei echipe unită de profesionalism, pasiuni puternice şi rolul de promotor al siguranţei în cadrul evenimentelor. Altfel spus, cel mai bun festival din Europa face echipă cu sportul cel mai îndrăgit din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai presus decât un rezultat bun pe tabela de marcaj sau o ediţie nouă de festival, miza  comună a echipei UNTOLD şi FRF este performanţa, spectacolul şi educarea publicului tânăr, puse cu ingeniozitate şi creativitate în scenă sau pe teren, pentru experienţele unice ale fanilor. Impreună generăm emoţii fără graniţe!

Parteneriatul dintre UNTOLD şi FRF uneşte eforturile a doi parteneri cu valori şi atribute comune, precum:

  • Echipă - formată din cei mai buni jucători şi specialişti;
  • Performanţa - obiectivul comun al ambelor echipe şi al fiecărui jucător în parte;
  • Pasiune - motivul pentru care încercăm de fiecare dată să ne autodepăşim;
  • Emoţie – fiecare reîntâlnire, meci sau ediţie nouă de festival este un vector de emoţii puternice atât pentru echipă cât şi pentru fani;
  • Speranţa - Depăşirea aşteptărilor, obţinerea rezultatelor dorite, revederea artistului preferat.

Întâiul pas împreună: lansarea primelor tricouri cântătoare din istoria fotbalului!

Cei doi parteneri lansează cel mai inovativ şi simplu produs pentru fani şi suporteri: primele tricouri cântătoare din istoria fotbalului. Disponibile începând din 10 iunie în shopul online FRF, tricourile cântătoare sunt personalizate cu 5 variante de mesaje şi un QR code. O simplă scanare a QR code-ului de pe tricou oferă acces la aplicaţia de mobil UNTOLD Hai România cu care suporterii pot face gălăgie la meciurile naţionalei, alegând din galeria de sunete vuvuzeaua, toba sau corul de suporteri.

Primele tricouri ale naţionalei care cântă şi fac gălăgie sunt personalizate cu 5 mesaje ce reprezintă valorile oricărui suporter şi fan adevărat: Unstoppable – de neoprit, Unrivaled – fără rival, Untamable - de neîmblânzit, Unafraid – fără teamă, United – împreună. Acestea sunt disponibile la precomandă de astăzi în shopul online frf, https://magazin.frf.ro/, cu livrare începând din 10 iunie.

Pe lângă tricourile inovative, parteneriatul dintre UNTOLD şi FRF are obiective pe termen lung axate pe publicul activ, tânăr, pasionat de muzică şi sport, precum:

  • educarea tinerilor prin cultură şi sport - educarea tinerilor înspre respectarea efortului şi sacrificiul sportivului de performanţă.
  • susţinerea performanţei - organizarea de evenimente care să aibă rezonanţă la nivel internaţional. Susţinerea performanţelor echipei naţionale şi ale festivalului care să aibă rezonanţă la nivel internaţional
  • informarea şi educarea participanţilor cu privire la siguranţa in cadrul evenimentelor publice
  • încurajarea tinerilor spre îmbinarea în mod armonios a pasiunilor, talentului, muncii şi perseverenţei
  • educarea publicului cu privire la ceea ce reprezintă de fapt costul unui bilet - nu doar acces la un show muzical sau sportiv, ci şi susţinerea echipei inspre performanţă
  • incluziunea socială – promovarea integrării eficiente a persoanelor cu dizabilităţi fizice sau intelectuale în societate, prin sport şi muzică.

UNTOLD, BEST MAJOR FESTIVAL 2015 ŞI BRANDUL ANULUI ÎN ROMÂNIA

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artişti internaţionali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR. UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaştere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant naţional al industriei de marketing şi comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015.

Abonamente, bilete şi opţiuni de cazare pentru festival sunt disponibile pe www.untold.com.

Despre FRF

FRF, Federaţia Română de Fotbal, structură sportivă de interes naţional formată prin asocierea cluburilor sportive de fotbal din România, axată pe dezvoltarea, susţinerea şi promovarea fotbalului în România si în cadrul competiţilor internaţionale.

 

CONTACT:

Ioana Racu

PR Manager UNTOLD

+40 748 501 147

ioana.racu@untold.com

 

Ştefana Giurgiu

PR Manager UNTOLD

+40 743 278 678

stefana.giurgiu@untold.com

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.