Tehnologia defineşte era actuală, iar dispozitivele mobile sunt dovada că o mare parte a populaţiei prezintă dependenţă de aceasta sau cel puţin că are nevoie de ea. Odată cu dezvoltarea acestor gadget-uri inteligente, au început să crească nu doar performanţele lor, ci şi costurile de achiziţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei care ţintesc spre un model de smartphone ce a fost lansat recent şi care prezintă funcţii complexe trebuie să se aştepte şi la un preţ pe măsură. Ideal este ca fiecare să îşi protejeze investiţia, optând pentru o serie de accesorii mobile, special concepute în acest sens.

Din marea de opţiuni pe care o propune piaţa de accesorii mobile, se remarcă magazinul online GSMnet.ro care pune la dispoziţia publicului soluţii variate constând nu doar în huse şi folii dedicate unui număr complet de modele, dar şi alte articole folositoare pentru o durată de viaţă extinsă a telefonului inteligent.

3 accesorii mobile pentru extinderea duratei de funcţionalitate a smartphone-ului

Iată care sunt câteva dintre articolele necesare atât pentru a proteja telefonul, cât şi pentru a beneficia de o funcţionalitate de durată a acestuia, propuse la preţuri echilibrate pe site-ul GSMnet.ro.

Husa de protecţie – este un element care aduce o contribuţie însemnată vizavi de zgârieturi, şocuri, factori externi precum praful, umezeala şi aşa mai departe. Pe gsmnet.ro sunt disponibile modele dedicate dispozitivelor mobile fabricate de producători precum Samsung, Apple, Huawei.

Sunt disponibile în diferite variante cromatice şi de design. Preferinţele de stil sunt astfel întâmpinate cu succes de portofoliul de produse al GSMnet.ro. De altfel, opţiunile variază şi din punct de vedere al materialelor ce stau la baza huselor de protecţie: TPU, plastic, piele, textil, poliuretan sau silicon. Tipul huselor diferă de asemenea şi poate fi ales după preferinţa personală: full cover, back cover, book cover, sport, bumper, flip cover, view cover, pouch – care sunt acestea exact pot afla cei interesaţi accesând website-ul menţionat.

Folia de protecţie - reprezintă o măsură necesar a fi luată de cei care au făcut o astfel de investiţie şi doresc să se bucure de funcţionalitatea ei pentru un timp îndelungat. Optând pentru o folie de sticlă, utilizatorii feresc dispozitivul de efectele negative pe care un impact neaşteptat al acestuia cu solul sau cu alte suprafeţe dure le-ar putea avea. Cele mai frecvent întâlnite defecţiuni, respectiv consecinţe ale unor astfel de evenimente neprevăzute se referă la spargerea display-ului, nefuncţionarea touch-ului, respectiv la daune totale.

Suporturile auto reprezintă o altă necesitate, ce vizează mai mult siguranţa celor ce utilizează smartphone-urile în timpul deplasării. Este ideal a avea în vedere o astfel de achiziţie pentru a oferi stabilitate dispozitivului mobil, necesară spre exemplu în timpul utilizării funcţiei GPS a acestuia.

Sunt disponibile în cadrul site-ului GSMnet.ro modele variate de suporturi auto, într-o paletă cromatică şi cu tipuri de prindere diverse.

Desigur că lista de accesorii mobile care îşi aduc contribuţia în ceea ce priveşte durata de viaţă şi protecţia dispozitivului mobil poate astfel continua. Pe site-ul GSMnet.ro găsesc cei interesaţi articole calitative, la costuri echilibrate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.