Compania TUD Financial Solutions, parte a grupului de companii TUD Group, reprezintă România în proiectul guarantEE din cadrul Programului de Cercetare şi Inovare European Horizon 2020. Proiectul urmăreşte dezvoltarea unor soluţii inovatoare privind utilizarea Contractului de Performanţă Energetică (CPE), creşterea flexibilităţii acestui contract pentru a putea fi utilizat atât în sectorul public, cât şi în cel privat, precum şi oferirea de sprijin necesar pentru realizarea unor proiecte pilot ce au la bază utilizarea acestui tip de contract CPE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

TUD Group vine în întâmpinarea companiilor cu o serie de soluţii, care sunt prezentate pe website-ul proiectului guarnatEE la acest link

TUD urmăreşte realizarea unui pol naţional al facilitatorilor ce contribuie semnificativ la aplicarea Contractului de Performanţă Energetică în proiectele care au ca scop cresterea eficienţei energetice şi, implicit, reducerea consumului de energie. Astfel, prin intermediul website-ului https://guarantee-project.eu/ro/ poate fi accesată aplicaţia de Verificare Online a Proiectului CPE, aplicaţie ce oferă posibilitatea simulării oportunităţii unei investiţii în spiritul Contractului de Performanţă Energetică. Aplicaţia de Verificare Online a Proiectului CPE permite o evaluare rapidă, în doar câteva minute, a viabilităţii utilizării unui astfel de contract prin introducerea unui număr foarte mic de informaţii: sunt necesare doar câteva detalii despre obiectivul investiţiei, tipul de imobil şi informaţii despre lucrările anterioare de reabilitare întreprinse – dacă este cazul –, cuantumul facturilor anuale de energie şi importanţa acordată implementării măsurilor de eficienţă energetică.

TUD Financial Solutions îşi propune în egală măsură realizarea unui număr minim de cinci proiecte pilot ce au la bază Contractul de Performanţă Energetică.

În România, pentru aplicarea exigenţelor Contractului de Performanţă Energetică, companiile de tip ESCO sunt cele care asigură planificarea, finanţarea, implementarea, precum şi stabilirea măsurilor tehnice menite să conducă la creşterea performanţei energetice. Obiectivul este ca implementarea măsurilor pentru scăderea consumului de energie să conducă la economii financiare garantate,astfel încât plata serviciilor prestate de companiile ESCO să fie acoperită parţial sau total din această economie de energie înregistrată.

TUD Group furnizează o gamă completă de servicii financiare integrate şi pune la dispoziţia partenerilor săi instrumentele necesare pentru atingerea performanţei financiare atât în administraţia publică, precum şi în companiile private.

Proiectul guarantEE face parte din programul European de dezvoltare şi Cercetare Horizon2020, cu un buget de aproximativ 80 de miliarde euro şi se întinde pe o perioada de şapte ani, până în anul 2020. Principalele obiective ale proiectului guarantEE constau în găsirea de modalităţii optime de implementare a măsurilor pentru scăderea consumului de energie ce trebuie să ducă la economii financiare garantate, pe baza Contractului de Performanţă Energetică în funcţie de legislaţia celor paisprezece ţări participante.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.