Săptămâna trecută a avut loc cea de a 10-a ediţie a Convenţiei Internaţionale a Francizaţilor YUM!, în oraşul Orlando din Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia s-au reunit peste 1.100 de participanţi din întreaga lume, respectiv Europa, Asia, America Latină, America Centrală, America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul este organizat o dată la doi ani şi se desfăşoară în diferite oraşe şi ţări din întreaga lume precum Las Vegas, Beijing, Praga sau Hawaii. Cea de-a 10-a ediţie a avut scopul de a reuni reprezentanţi KFC şi Pizza Hut pentru o săptămână în cadrul unor sesiuni de workshop-uri şi prezentări de brand. 1.100 de participanţi din jurul lumii s-au întâlnit ca o echipă unită pentru a discuta despre strategiile şi planurile de viitor ale celor două branduri.

KFC România a fost nominalizat la patru categorii: Francizatul Anului, Resurse Umane, Operaţional şi Marketing. În cadrul galei, KFC România a primit premiul Francizatul Anului, o categorie în care au intrat în competiţie sute de participanţi din întreaga lume. Acest premiu este oferit francizatului care demonstrează excelenţă constantă în toate activităţile de business şi este un ambasador autentic al brandului KFC.

„Mulţumită pasiunii şi muncii depuse de echipa din România, acest trofeu reprezintă recunoştinţa pentru performanţa operaţională dobândită prin eforturile de zi cu zi. Mă bucură faptul că am şansa să lucrez cu oameni frumoşi, capabili şi responsabili. Dincolo de onoarea de a primi acest premiu, evenimentul a fost ocazia perfectă pentru noi să fim alături de echipele YUM! din întreaga lume. Am discutat diverse subiecte, am împărtăşit experienţe culturale şi de business, am vorbit despre provocările întâlnite şi, nu în ultimul rând, am comunicat ca o mare familie.", a spus Mark Hilton, CEO, Sphera Franchise Group.  

YUM! Brands Inc. operează la nivel internaţional în peste 135 de ţări şi teritorii şi deţine peste 43.500 de restaurante.

Pentru mai multe detalii despre noutăţile pregătite de KFC, accesaţi pagina de Facebook KFC România, pagina de Instagram KFC România şi site-ul www.kfc.ro.  

*****

Despre Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de masterfranciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

În România, lanţul de restaurante KFC numără 72 de restaurante atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Arad, Botoşani, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează două restaurante la Chişinău, Republica Moldova şi patru în Italia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.