Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul unei persoane cu funcţie de conducere din sistemul medical şi a unui funcţionar public de conducere, după cum urmează:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

1. VEREŞ LILIANA, medic şef Secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi

INCOMPATIBILITATE

Începând cu 22 noiembrie 2016 deţine simultan funcţia de medic şef secţie în cadrul Secţiei Clinice de Imunologie şi Alergologie şi calitatea de asociat unic şi administrator la SC Livmed Center SRL, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006.

2. ŢIPLE LILIANA CRISTINA,  Funcţionar public de conducere (Şef birou) în cadrul Centrului Local Sighetu Marmaţiei – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

 

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea funcţiei de şef birou în cadrul Centrului Local Sighetu Marmaţiei A.P.I.A., a aprobat 24 liste de plăţi, semnând la rubrica „şef CL Sighetu Marmaţiei” sumele calculate şi stabilite pentru soţul şi tatăl acesteia. De asemenea, persoana evaluată s-a implicat în procesul de aprobare a 31 cereri de finanţare depuse de soţul şi tatăl acesteia.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, ale art. 11, alin. (1), şi ale art. 12, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă  nr. 66/2011, precum şi prevederile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. VEREŞ LILIANA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

   · art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruiaPrin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;

· art. 79, alin. (1), lit. c din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarul public este în conflict de interese dacă […] c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice”;

· art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia: „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu […] g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

·  art. 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 potrivit căruia „(1) Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi ori care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare”;

· art. 12 din Ordonanţa de urgenţă nr. 66/2011 potrivit căruia (2) În situaţia în care, în cursul procedurii de verificare/evaluare/aprobare, aceste persoane descoperă sau constată o legătură de natura celor menţionate la art. 10 şi 11, acestea sunt obligate să o semnaleze şi să înceteze de îndată să participe la procedura de verificare, evaluare sau aprobare”;

·  art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit căruia „Conflictul de interese în materie adminstrativă „se naşte dintr-o situaţie în care oficialul are un interes privat care influenţează sau este de natură a influenţa exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a îndatoririlor  sale publice. […] Pentru existenţa conflictului de interese în materie administrativă este suficient ca interesul privat să fie de natură a influenţa exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a funcţiei publice; acest rezultat nu trebuie neapărat să se producă. […]  Dacă în cazul conflictului de interese de tip potenţial […] în cazul conflictului de interese de tip actual oficialul trebuie să se abţină de la luarea oricăror decizii. Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abţinut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual şi implică latura sancţionatorie a reglementării”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.