Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 26 foşti şi actuali aleşi locali, după cum urmează:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

  1.  MEGHEŞAN NICOLAE SORIN, primar al municipiului Târnăveni, judeţul Mureş

INCOMPATIBILITATE

În perioada 19 iunie 2012 – 22 ianuarie 2015, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul Megheşan N Nicolae Sorin Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

    2.  PELEI MARCEL, primar al comunei Homorod, judeţul Braşov

INCOMPATIBILITATE

În perioada 28 mai 2014 – 27 noiembrie 2015, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoana fizică în cadrul PFA Pelei Marcel, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

    3.  SIKO IMRE, primar al comunei Belin, judeţul Covasna

INCOMPATIBILITATE

În perioada 07 iulie 2011 – 25 aprilie 2017, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul PFA Siko Imre, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

    4.  BRATEŞ COSTEL, primar al comunei Stelnica, judeţul Ialomiţa

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A întocmit şi a semnat Proiectele de hotărâre, Expunerile de motive şi caietele de sarcini care au stat la baza adoptării unor Hotărâri ale Consiliului Local al Comunei Stelnica, în urma cărora, acesta a încheiat cu Consiliul Local al Comunei Stelnica Contracte de concesiune având ca obiect bunuri aparţinând proprietãţii private a Comunei Stelnica.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004.

    5.  SPĂTARU GEORGEL VIOREL, primar al comunei Vintileasca, judeţul Vrancea

INCOMPATIBILITATE

În perioada 03 octombrie 2012 – 19 martie 2014, a deţinut simultan funcţia de primar şi calitatea de membru în Consiliul de adminstraţie la Şcoala Gimnazială "Regina Maria" Vintileasca, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

    6.  CĂMĂRĂŞAN IOAN TIBERIU, primar al comunei Silivaşu de Câmpie, judeţul Bistriţa – Năsăud

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A semnat patru contracte de închiriere şi patru acte adiţionale privind închirierea unor suprafeţe de pajişti aflate în domeniul public al comunei Silivaşu de Câmpie, încheiate între unitatea administrativ teritorială şi tatăl, fratele persoanei evaluate, Camarasan I. Anicuta Întreprindere Familială (în cadrul căreia persoana evaluată deţinea, la acea dată, calitatea de membru întreprindere familială, iar soţia acestuia calitatea de reprezentant întreprindere familială) şi Cornea E. Avram Persoană Fizică Autorizată (în cadrul căreia cumnatul persoanei evaluate deţinea, la acea dată, calitatea de persoană fizică autorizată).

Persoana evaluată a avut, astfel, un interes personal în semnarea acestor acte.

 

Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/ 2003 şi art. 75  lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 393/2004.

    7.  SERGIU BOGDAN, primar al comunei Malaia, judeţul Vâlcea

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A avizat şi a semnat documente pentru Obştea Sălişte, asociaţie în cadrul căreia deţine calitatea de membru şi funcţia de vicepreşedinte şi de la care a obţinut venituri.

 

Astfel, persoana evaluată, a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/ 2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004.

8.  BARBU IONEL VALENTIN, actual primar şi fost viceprimar al comunei Adâncata, judeţul Ialomiţa

INCOMPATIBILITATE

În perioada 06 aprilie 2009 – 26 iunie 2012, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de agent de asigurare, încălcând astfel dispoziţiile articolului 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

    9.  AMZU NICOLAE, fost primar şi actual consilier local al comunei Osica de Jos, judeţul Olt

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A emis Dispoziţia prin care fiul acestuia a fost numit în funcţia publică de consilier, grad debutant, în cadrul Compartimentului Relaţii cu Publicul, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Osica de Jos, judeţul Olt.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

  10.  GAVRILĂ MIHAI, fost primar şi actual consilier local al comunei Drajna, judeţul Prahova

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la deliberări şi a luat cuvântul în şedinţa Consiliului Local Drajna, având pe ordinea de zi proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea cererii de acordare a eşalonării la plată pentru obligaţiile fiscale restante datorate bugetului local de către  S.C. Gilmet S.R.L., societate comercială în cadrul căreia acesta deţinea calitatea de asociat unic, fiind adoptată şi o Hotărâre în acest sens.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 75, lit. c) din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001.

   11.  SÎNGEORZAN ŞTEFAN, fost primar şi actual consilier local al comunei Feldru, judeţul Bistriţa-Năsăud

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea funcţiei de primar, a semnat Dispoziţia privind constituirea Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor de referent debutant şi muncitori necalificaţi în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru, ca personal contractual.

 

Ulterior, acesta a semnat Dispoziţia privind încadrarea fiului său, pe postul de referent debutant în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru (începând cu data de 10 iulie 2008) şi Fişa postului referent debutant cu atribuţii de Şef serviciu situaţii de urgenţă din data de 10 iulie 2008.

 

De asemenea, persoana evaluată a semnat Contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Feldru (angajator) şi fiul persoanei evaluate (salariat), privind angajarea acestuia din urmă în funcţia de Şef serviciu situaţii de urgenţă pe perioada nedeterminată.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

    12.  TUDOSE ELISAVETA, fost primar al comunei Coşeşti, judeţul Argeş

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În exercitarea demnităţii publice, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat un Referat privind solicitarea emiterii unei hotărâri prin care să se aprobe organigrama, lista funcţiilor publice şi a statului de funcţii al Aparatului Propriu şi al Serviciului de Alimentare cu Apă şi Pază, precum şi Dispoziţia privind numirea în funcţia publică şi Dispoziţa privind avansarea în treaptă pentru fiica sa.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004.

       13.  IŞFAN VIOREL, fost primar al Comunei Zorlenţu Mare, judeţul Caraş-Severin

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A încheiat acte juridice care au generat producerea de foloase materiale pentru fiul său şi soţia acestuia, prin închirierea păşunilor comunale aparţinând domeniului public şi privat al comunei Zorlenţu Mare, de către societăţile în cadrul cărora aceştia deţineau funcţii şi/sau calităţi.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

14.  CHELĂRAŞU CIPRIAN, viceprimar al oraşului Târgu Bujor, judeţul Galaţi

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 22 iunie 2012, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi pe cea de administrator al S.C. Clearland S.R.L., iar începând cu data de 27 august 2012, a deţinut şi a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de titular întreprindere individuală la Chelăraşu Ciprian Întreprindere Individuală, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) şi lit. g) din Legea nr. 161/2003.

    15.  ŞERBAN DUMITRU ILIUŢĂ, actual viceprimar şi fost consilier local al comunei Tîmna, judeţul Mehedinţi

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la sedinţa Consiliului Local Tîmna pentru deliberarea şi adoptarea Hotărârii pentru aprobarea închirierii prin licitaţie publică a păşunilor aflate în domeniul privat al comunei Tîmna şi constituirea comisiei de licitaţie, din data de 29.05.2015, fără să anunţe la începutul dezbaterilor interesul personal pe care îl avea în problema supusă dezbaterilor şi anume faptul că soţia sa, în calitatea de fermier - Persoană Fizică Autorizată, urma să depună ofertă pentru participare la licitaţia publică.

Ulterior adoptării Hotărârii şi încheierii licitaţiei publice, Primăria Comunei Tîmna a închiriat Persoanei Fizice Autorizate Şerban Lizica suprafaţa de 71,9716 ha păşune comunală - în baza unui Contract de închiriere.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001  şi art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001  şi art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

   16.  LEUCE SEBASTIAN - NICOLAE, fost viceprimar şi actual consilier local al comunei Sînmartin, judeţul Bihor

INCOMPATIBILITATE

În perioada 27 iunie 2012 – 23 mai 2016, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie la Şcoala Gimnazială „Floare de Lotus” din comuna Sînmartin, iar în perioada 27 iunie 2012 – 16 ianuarie 2013, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi funcţia de administrator la S.C. Compania Reosal S.A., încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

    17.  PAŞOL NICOLAI, fost viceprimar şi actual consilier local al oraşului Mizil, judeţul Prahova

INCOMPATIBILITATE

În perioada 29 iunie 2012 – 22 februarie 2016, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de administrator al S.C. Padores S.R.L. şi S.C. Padores Tour S.R.L., iar în perioada 31 octombrie 2013 – 22 februarie 2016, a deţinut simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru al Consiliului de administraţie al Şcolii gimnaziale ”Sf. Nicolae” Mizil, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

    18.  LAMBRU DANIEL, consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Buzău, judeţul Buzău

INCOMPATIBILITATE

În perioadele 18 noiembrie 2013 – 14 august 2014 şi 16 august 2016 – 18 iulie 2017, a deţinut simultan funcţia de consilier local şi pe cea de şef centru/director în cadrul unei instituţii aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Buzău, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

    19.  CIMPOEŞU VASILE, consilier local în cadrul Primăriei Oraşului Roznov, judeţul Neamţ

INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de consilier local, Primăria oraşului Roznov, Judeţul Neamţ a încheiat contracte comerciale (achiziţii directe de produse în baza unor facturi) cu S.C. Electroalex  S.R.L., societate comercială al cărei asociat şi administrator este soţia persoanei evaluate, în baza acestor contracte, societatea comercială încasând venituri.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) şi alin. (2), coroborat cu art. 92, alin. (1) din Legea 161/2003.

    20.  FRÂNCU MIHAI, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la şedinţa Consiliului Local şi a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia persoana evaluată este membru.

 

Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei Hotărâri, persoana evaluată a beneficiat de suprafaţa de 4,81 ha păşune comunală pentru păşunatul animalelor pe care le deţine.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001  şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

    21.  CÎRCIUMARU LUMINIŢA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la şedinţa Consiliului Local şi a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia persoana evaluată este membru fondator.

 

Ulterior, în baza unui contract de închiriere păşune încheiat în baza acestei Hotărâri, fiului persoanei evaluate i s-a alocat o parcelă în suprafaţă de 66,41 ha.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001  şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

    22.  POPA GHEORGHE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la şedinţa Consiliului Local şi a votat Hotărârea privind aprobarea închirierii unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa, Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, asociaţie în cadrul căreia persoana evaluată este preşedinte şi membru fondator.

 

Ulterior, a semnat, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale din comuna Siliştea, judeţul Constanţa, cu Consiliul Local al comunei Siliştea, judeţul Constanţa, contractul de închiriere privind închirierea unei suprafeţe de 467,7267 ha păşune din proprietatea privată a comunei Siliştea, judeţul Constanţa.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001  şi art. 75 şi art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

  23.  OCEANU DANIEL VASILE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

A participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al comunei Valea Doftanei privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a pajiştilor (păşunilor alpine) din patrimoniul privat al comunei Valea Doftanei, în urma căreia a fost încheiat Contractul de Închiriere între Primăria comunei Valea Doftanei şi Asociaţia Crescătorilor de Animale – Teşila – Valea Doftanei (asociaţie în cadrul căreia soţia persoanei evaluate deţine calitatea de membru).  

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 76 din Legea nr. 161/2003, art. 75, lit. f) şi 77 din Legea nr. 393/2004 şi art. 46 din Legea nr. 215/2001.

    24.  MĂCRESCU GHEORGHE MINU, consilier local în cadrul Consiliului Local Mărăşeşti, judeţul Vrancea

INCOMPATIBILITATE

În perioada 29 decembrie 2009 – 21 noiembrie 2013, S.C. Valerio Prestal S.R.L., societate comercială la care persoana evaluată deţine funcţia de administrator, a emis către Primăria Mărăşeşti facturi fiscale pentru servicii şi produse de protocol, încălcând astfel dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

    25.  ENI ANTACHE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Năneşti, judeţul Vrancea

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 27 iunie 2012, deţine simultan funcţia de consilier local ales şi pe cea de şef serviciu SVSU al comunei Năneşti, judeţul Vrancea - angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local al comunei Năneşti, judeţul Vrancea, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

    26.  LAZĂR GHEORGHE GABRIEL, consilier local al comunei Corbeni, judeţ Argeş

INCOMPATIBILITATE

În perioada 26 iunie 2012 – 25 ianuarie 2013, a exercitat simultan funcţia de consilier local şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului comunei Corbeni, judeţ Argeş, încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) şi art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

 

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. PELEI MARCEL, SÎNGEORZAN ŞTEFAN, CHELĂRAŞU CIPRIAN, CIMPOEŞU VASILE, BARBU IONEL VALENTIN, OCEANU DANIEL VASILE, MĂCRESCU GHEORGHE MINU şi IŞFAN VIOREL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

·  art. 70 din Legea nr.161/2003, potrivit căruiaPrin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;

·  art. 71 din Legea nr.161/2003, potrivit căruiaPrincipiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public”;

·  art. 76 din Legea nr.161/2003, potrivit căruia(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”;

·  art. 77 din Legea nr.161/2003, potrivit căruiaConflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali si judeţeni sunt prezăzute în art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare”;

·  art. 87, alin. (1), lit. d), lit. g) şi lit. k) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu: […] lit d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice […] lit g) calitatea de comerciant persoană fizică […] lit k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale”;

·  art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: […] lit. c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv”;

·  art. 90, alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat  sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

·  art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie”;

·  art. 92, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local de la data încheierii contractelor”;

·  art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia „Nu pot lua parte la deliberarea şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”;

· art. 75, lit. a), lit. c) şi lit. f) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv  […]  c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri […] f) o asociaţie sau o fundaţie din care fac parte”;

· art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.