În această lună, HISTORY™, canalul factual numărul 1 din România¹, va difuza două documentare care revelează misterele legendarei închisori Alcatraz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sâmbătă, 26 martie, şi duminică, 27 martie, “Adevărul despre Alcatraz” şi “Legendele din Alcatraz” vor examina miturile ţesute în jurul acestui penitenciar.

Pe 26 martie, la 21:00, documentarul “Adevărul despre Alcatraz” merge pe urmele lui John Anglin, Clarence Anglin şi Frank Morris, cei care au evadat în 1962 din cea mai dură închisoare pe care America a conceput-o vreodată - Alcatraz. Trupurile lor nu au fost găsite şi astfel au fost declaraţi morţi. Acum, după mai mult de 50 de ani, familia fraţilor Anglin dezvăluie noi dovezi şi secrete care ar putea ajuta la elucidarea cazului. HISTORY urmăreşte familia în timp ce cooperează cu un poliţist pensionat, obsedat de acest caz de câteva decenii. Împreună, ei vor merge mai departe ca niciodată, pentru a elucida misterele Alcatrazului.

Documentarul “Legendele din Alcatraz” va fi difuzat în ziua următoare, la ora 21:00. Această producţie de o oră sondează secretele din Alcatraz, explicând imaginea legendară imprimată în psihicul colectiv american prin interviuri inedite şi revelatoare, cu oameni care cunosc adevărata poveste a Alcatrazului. HISTORY examinează miturile care înconjoară această insulă şi motivele pentru care era considerată cel mai dur penitenciar de maximă securitate. De asemenea, documentarul cercetează şi celebra evadare din 1962, care rămâne, chiar şi 54 de ani mai târziu, una dintre cele mai mari enigme ale Americii.

Astfel, telespectatorii pasionaţi de mistere se vor putea bucura de un weekend palpitant (26-27 martie), prin intermediul celor două documentare captivante.

 

Despre HISTORY™

Canalul HISTORY™, în prezent existent în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

 

HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks® UK. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Canalele HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Digi, Telekom, UPC, iNES IPTV şi Orange TV. De curând, Digi a introdus HISTORY în grila sa, astfel încât, dacă nu recepţionaţi canalul, vă rugăm să rescanaţi lista de programe sau să faceţi o cerere către cea mai apropiată filială.

 

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

 

Despre A+E Networks® UK

A+E Networks® UK este un joint venture între A+E Networks® şi Sky. Acesta deţine în portofoliu canale de televiziune tematice, cu conţinut de calitate, precum HISTORY™, HISTORY™ HD, Lifetime®, Lifetime® HD, Crime + Investigation®, Crime + Investigation® HD şi H2®. A+E Networks® UK a fost lansat în noiembrie 1995 şi operează în prezent 19 canale, cu 118 milioane de abonaţi, transmise în 45 de milioane de locuinţe din 90 de ţări, din Regatul Unit, Scandinavia, Benelux, Europa Centrală şi de Est, Africa Sub-Sahariană şi Orientul Mijlociu.

 

Pentru mai multe informaţii: Diana Bucuroiu DBucuroiu@Golin.com

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.