Dragi români, Începând de azi, mă alătur demersului de desfiinţare, pe cale legală, a structurilor mafiote denumite PSD şi ALDE, demers iniţiat de doamna Irina Chicoş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Voi fi parte în dosarul a cărei judecată va începe la 3 aprilie la Tribunalul Municipiului Bucureşti. 

De asemenea, am donat pentru a susţine logistic acest proces. 

Îi chem pe toţi patrioţii să sprijine acest demers atât prin depunerea unei cereri de intervenţie la dosar - pot depune astfel de cereri atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, respectiv ONG-uri şi instituţii - cât şi prin donarea a minimum 5 euro pentru plata avocaţilor! 

Eu cred că aceasta este şansa României de a scăpa pe cale paşnică de tirania cleptocrată. Mă tem că aceasta este ultima şansă pentru o soluţie paşnică în faţa unei dictaturi care se consolidează de la o zi la alta şi este la un pas de a-şi subjuga Justiţia.

Este datoria fiecărui patriot să sprijine acest demers paşnic, legal şi constituţional. 

Sper că magistraţii nu se vor lăsa intimidaţi şi vor lua decizia corectă pentru România. 

Detalii legate de depunerea unei cereri de intervenţie şi contul în care puteţi face donaţii găsiţi pe pagina de Facebook `Proces pentru dizolvarea PSD ALDE UDMR`. 

https://www.facebook.com/Proces-pentru-Dizolvarea-PSD-ALDE-UDMR--1119252868177279/?hc_ref=ARSTGh_wQgpY91exWzImy3MlXFhn2nVVuc-yRXOiHEsFBxL_xcs5Te0HO03tu8MLlFE&fref=nf

George Mioc,

Dallas, Statele Unite

 

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.