Când ai luat decizia – foarte importantă de altfel – de a-ţi cumpăra un apartament, te poţi vedea pus într-o mare încurcătură. Entuziasmul îţi poate fi din start retezat când vezi doar numărul uriaş de anunţuri, chiar şi la o căutare simplă, de tipul apartamente de vânzare Bucureşti. Cum poţi să te asiguri că faci alegerea potrivită?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ai putea cere sfaturi de la prieteni şi cunoştinţe care au trecut prin aceeaşi dilemă, ai putea să te detaşezi şi să apelezi la o agenţie imobiliară care se va ocupa de tot, dar cel mai indicat ar fi să soliciţi sfatul unor experţi. Pentru a-ţi uşura misiunea, specialiştii din spatele platformei online Compari Imobiliare vin cu recomandări: 5 paşi simpli prin care te vei asigura că faci cea mai potrivită alegere.

#1. Stabileşte-ţi priorităţile

Ideal ar fi să notezi, să îţi faci o listă cu toate lucrurile pe care le consideri importante şi pe care ţi le-ai dori să le aibă viitoarea ta locuinţă. Ţine cont de distanţele pe care le vei parcurge (până la job, până la şcoala unde merge copilul tău, până la cel mai apropiat magazin etc.), de dotările apartamentului (utilităţi, izolaţie, mobilat/nemobilat etc.) şi nu în ultimul rând de preţ.

#2. Ţine cont de zona în care este amplasată locuinţa

Acest element va trebui să se afle între criteriile cu ajutorul cărora vei alege unul dintre numeroasele apartamente de vanzare Bucuresti (sau oricare alt oraş vizat). Asigură-te că eşti familiarizat cu zona respectivă, că ştii punctele de interes şi accesibilitatea lor. De asemenea, factorul financiar intervine la rândul său aici, întrucât un apartament poziţionat ultracentral va costa notabil mai mult decât unul situat într-o zonă mărginaşă a oraşului.

#3. Concepe o listă de întrebări

În căutările tale vei contacta numeroşi proprietari, iar la un moment dat există şanse foarte mari să uiţi ce anume ai discutat cu unii sau cu alţii. Concepe o listă de întrebări de bază, completează răspunsurile primite pe măsura primirii lor şi adaugă şi întrebări particulare, în funcţie de ceea ce ţi-a atras atenţia chiar din anunţul imobiliar.

#4. Alocă timp suficient vizionărilor

Odată ce ai selectat 5, 10 sau chiar mai multe opţiuni, începe vizionările. Evită însă să fii superficial şi inspectează cu atenţie apartamentele, zonele în care sunt amplasate, vecinii şi orice altceva te-ar mai putea interesa. Alocă suficient timp fiecărei vizionări, întrucât urmează să iei o decizie şi să faci o investiţie de durată.

#5. Clarifică orice aspecte înainte de semnarea contractului

Poate că vei observa anumite stricăciuni în locuinţă sau lucruri ce pot fi îmbunătăţite. Pe lângă faptul că lipsa izolaţiei sau reparaţii necesare la sistemul de încălzire ori cel sanitar te vor ajuta să mai reduci din preţ, vei fi acoperit şi în deplină cunoştinţă de cauză cu situaţia faptică. Semnarea contractului fără clarificarea acestor aspecte îţi poate aduce disconfort şi eventuale neplăceri ulterioare.

Cu ajutorul acestor 5 recomandări te vei asigura că faci cea mai bună alegere pentru tine şi pentru familia ta. Nu te lăsa luat de val, iar dacă eşti împotmolit încă în faza căutărilor, îţi recomandăm portalul imobiliar online menţionat anterior – www.compariimobiliare.ro. Acolo vei găsi peste 200.000 de anunţuri, dar şi statistici actualizate zi de zi cu privire la preţurile de închiriere sau vânzare, pe zone de interes şi oraşe din întreaga ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.