Bursele JTI pentru Jurnalişti anunţă ediţia 2018-2019, realizată cu sprijinul Asociaţiei “Clubul Presei Economice”, al agenţiei Ad Media Consult şi al foştilor bursieri. Jurnaliştii care doresc să-şi dezvolte cariera dincolo de agenda limitată a subiectelor locale au şansa de a-şi consolida experienţa profesională la nivel european. Ei se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 18 ani de Bursele JTI pentru Jurnalişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest program încurajează pregătirea profesională în domeniul politicilor europene. Totodată, contribuie la înţelegerea modului în care acestea sunt abordate de către mass-media Internaţionale de profil.

Bursele JTI pentru Jurnalişti se desfăşoară în trei etape:

- un training specializat, susţinut în România de către experţi în problematici economice şi europene;

- o călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariştii se vor întâlni formal şi informal
cu oficiali ai Uniunii Europene;
- stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;

La încheierea fiecărei etape vor fi selectaţi jurnaliştii care vor continua programul.

La ediţia 2018-2019 sunt invitaţi ziarişti din presa scrisă, radio, TV şi on-line, specializaţi în domeniile economic, politic şi social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii:
• Experienţa profesională de minimum doi ani
• Vârsta de până în 40 de ani
• Abilităţi de comunicare în limba engleză.
Dosarul de înscriere va cuprinde:
• Curriculum Vitae
• Formular de înscriere ataşat, disponibil şi pe site-ul www.admediaconsult.ro
• Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunţate
• Două scrisori de recomandare, de preferinţă una de la coordonatorul direct sau managerul instituţiei unde lucrează.

Preselecţia candidaţilor se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecţia pe baza unui interviu.

Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2018 (inclusiv), cu menţiunea Bursele JTI pentru Jurnalişti.

Programul Bursele JTI pentru Jurnalişti a fost lansat în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii iniţiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. 

Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor jurnaliştilor, prin expunere la realităţile democraţiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse şi practică profesională
specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.

Dosarele de înscriere se vor depune la: Ad Media Consult srl, adresa: str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190. Persoana de contact: Irina Apostol, tel :
0721201559, fax: 0318172768, e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro. Documentaţia electronică se va trimite şi la adresa bursejti@admediaconsult.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.