Se întâmplă ca în ultimul timp să observi mai puţin interes din partea angajaţilor tăi? Aceştia nu-şi mai îndeplinesc task-urile în timp optim sau fac anumite greşeli care scad eficacitatea muncii depuse? Toate acestea încep să se reflecte în rezultatele şi vânzările companiei? Ei bine, poate fi vorba de un semnal de alarmă în ceea ce priveşte bunăstarea angajaţilor tăi, de aceea trebuie să afli care este problema şi ce anume a declanşat această demotivare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aşadar, iată care pot fi cauzele faptului că angajaţii tăi au început să devină mai puţin productivi în timpul programului de lucru

  1. Multitaskingul

Este posibil să consideri că multitasking-ul reprezinta o abordare benefică, deoarece în acest fel angajaţii nu vor fi puşi în poziţia de a nu avea nimic de făcut, însă acest punct de vedere este unul greşit.  Atunci când aceştia se concentrează asupra a prea multe lucruri de făcut s-ar putea să fie copleşiţi, mult prea stresaţi, vor întârzia cu predarea proiectelor deoarece îşi vor canaliza cu greu atenţia şi concentrarea, iar astfel procesul va fi unul îngreunat din multiple părţi. Aşa că nu-ţi supraaglomera angajaţii cu o multitudine de taskuri ci acordă-le treptat şi în mod organizat.

  1. Lipsa feedback-ului

Faptul că recunoşti şi apreciezi munca depusă de angajaţii tăi reprezintă un aspect cu adevărat important, însă acesta este foarte uşor de neglijat. Atunci când lucrătorii unei organizaţii nu sunt apreciaţi pentru eforturile pe care le depun, ei devin demotivaţi, ceea ce le scade productivitatea. În această situaţie, angajaţii vor începe să se reorienteze către locuri de muncă unde le vor fi recunoscute meritele.

  1. Lipsa beneficiilor extrasalariale

Angajatorul ar trebui să ofere diverse beneficii angajatului astfel încât acesta să găsească cât mai multe motive pentru care să-şi acorde interesul şi să muncească pentru obţinerea rezultatelor dorite. Totodată, acestea pot reprezenta motivele pentru care angajatul ar alege să continue să se dezvolte în cadrul companiei tale în detrimentul alteia. Aşa că, oferă-i acestuia asigurare de sănătate privată, abonamente la sală de fitness, coduri de reducere la anumite restaurante din oraş şi multe altele. În acest sens poţi opta şi pentru tichetele de vacanţă disponibile pe cardul Turist Pass de la Sodexo.ro. În acest fel angajaţii se vor simţi răsplătiţi şi apreciaţi pentru implicarea şi loialitatea lor, iar astfel şansele ca productivitatea să crească vor fi foarte mari.

  1. Mediul toxic de lucru

În cadru multor locuri de muncă se practică bullying-ul. Unii dintre angajaţi încearcă orice mijloc pentru a avansa, acesta putând fi reprezentat şi de sabotarea colegilor din organizaţie. Astfel că unii se pot simţi folosiţi, marginalizaţi, acuzaţi pe nedrept fapt pe care ca angajator trebuie să-l observi pentru a-i găsi o rezolvare. Care ar fi aceasta? Sugerează anumite reguli, petrece mai mult timp cu echipa, trimite chestionare, cere feedback, organizează diverse activităţi pentru a-ţi da seama de caracterul şi înclinaţiile fiecăruia.

În concluzie, dacă vrei să creşti productivitatea în cadrul companiei tale, trebuie să fii cu mult mai atent la bunăstarea angajaţilor tăi. Asigură-le nevoile, apreciază-le munca, oferă beneficii extrasalariale, minimizează cât de mult poţi stresul, evita să acorzi taskuri multiple şi observă relaţiile dintre colegi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.