Gimnasta americană Simone Biles, care a acuzat probleme de sănătate mintală la Tokyo, s-a declarat mândră de faptul că a putut concura din nou la JO, la bârnă, aparat la care a obţinut, marţi, medalia de bronz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Pentru a aborda subiectul sănătăţii mintale, cred că ar trebui să vorbim despre asta mult mai mult, în special cu sportivii. Pentru că ştiu că unii dintre noi trecem prin aceleaşi lucruri şi ni se spune mereu să mergem până la capăt. Dar suntem cu toţii puţin mai în vârstă acum şi putem vorbi pentru noi înşine. La sfârşitul zilei, nu suntem doar un divertisment, suntem oameni. Şi în culise se întâmplă lucruri cu care încercăm să jonglăm pe lângă sport. A trebuit să fiu evaluată medical în fiecare zi şi am avut două şedinţe cu un psiholog sportiv din echipa americană. Abia am făcut finala. Dar am reuşit să facem echipă, iar singurul salt pe care l-am făcut a fost extraordinar. Dar pentru celelalte probe, fizic şi psihic, nu a fost sigur pentru mine să concurez, deoarece nu puteam face exerciţiile fără a-mi pune în pericol sănătatea şi securitatea. Sunt mândră că am putut concura din nou la JO", a declarat Biles.

Simone Biles, 24 de ani, a acuzat un blocaj mental încă din calificări, când la prima probă, sărituri, a schimbat evoluţia anunţată, iar apoi s-a retras din echipă. Ulterior, nu a mai concurat în finala pe echipe, SUA obţinând doar medalia de argint, dar nici în cele la individual-compus, sărituri, paralele şi sol.

Biles, cvadruplă campioană olimpică, a fost singura gimnastă de la JO de la Tokyo, care a obţinut calificarea în toate finalele individuale, plus cea pe echipe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.