Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, impunându-se cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi trei minute, în faţa americancei Taylor Townsend, locul 96 mondial, sportivă care a venit din calificări. Simona Halep a declarat că meciul cu Taylor Townsend este cel mai bun făcut până acum, subliniind că a fost foarte încrezătoare în teren, informează wtatennis.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Halep: Cred că am făcut cel mai bun meci al meu

Halep a început în forţă meciul, ea câştigând primul set în nici jumătate de oră: 29 de minute şi 29 de secunde. După 12 minute, Simona Halep conducea cu 3-0 şi reuşise două break-uri, iar după 15 minute de joc era deja 4-0. Românca a făcut în total trei break-uri în primul set.

În setul doi, după ce a discutat cu antrenorul său, Townsend şi-a mai revenit puţin şi chiar a reuşit un break, însă nu i-a putut face faţă până la urmă fostului lider mondial. Halep s-a impus cu 6-3, cu două break-uri reuşite.

A fost primul meci de când Halep a anunţat că antrenorul său este Daniel Dobre, iar constănţeanca a beneficiat chiar de sfaturile antrenorului, pe teren, în setul doi, când conducea cu 3-2.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre slovena Polona Hercog, locul 93 WTA, şi japoneza Misaki Doi, numărul 112 mondial, venită din calificări. Iniţial, pe Misaki Doi ar fi urmat să o întâlnească Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 28 WTA şi cap de serie 28, însă aceasta s-a retras din cauza unei accidentări la braţ. Hercog a ajuns pe tabloul principal ca lucky loser.

Premiul pentru turul trei este de 48.775 de dolari şi 65 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.