Simona Halep a anunţat pe Twitter că a donat 20.000 de dolari pentru victimele incendiilor de vegetaţie din Australia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt bucuroasă să anunţ că am donat 20.000 de dolari pentru victimele incendiilor de vegetaţie. O să mă port exemplar de acum înainte, promit, Darren!", a scris Halep pe Twitter.

 

La 5 ianuarie, Simona Halep s-a alăturat jucătorilor de tenis din întreaga lume care au donat bani pentru victimele incendiilor din Australia. Dacă majoritatea jucătorilor au contribuit în urma aşilor de la meciuri, românca a ales săd ea pentru fiecare moment în care îl enervează pe Darren Cahill.

"Ştiţi că iubesc Australia, dar ştiţi şi că nu dau mulţi aşi. Vreau să ajut şi promisiunea mea este următoarea: de fiecare dată când îl voi enerva pe Darren Cahill la fiecare meci al meu din Australia, voi dona 200 de dolari. Aşa sigur voi strânge mulţi bani", a scris Halep pe Twitter.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a ratat calificarea în finala Australian Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (8), 7-5, de spaniola Garbine Muguruza, locul 32 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.