Atacantul George Puşcaş a declarat că echipa naţională de tineret nu se mulţumeşte doar cu calificarea în semifinalele Campioantului European.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Acest drum nu se va opri aici niciodată, la cât entuziasm am văzut şi la câtă bucurie. Câtă muncă a fost în grupul ăsta, nu se va opri aici cu siguranţă. Nu m-am îndoit în niciun moment, pentru că ştiam că din primul meci, din primele minute am avut entuziasmul potrivit, am abordat meciurile aşa cum a fost nevoie şi am simţit că grupul ăsta va ajunge în semifinale. Noi am jucat să dăm gol, aşa cum ne-a spus Mister, dar până la urmă suntem fericiţi de rezultat, obiectivul nostru era de a ajunge în semifinale şi s-a ajuns prin joc, printr-un punct, un obiectiv mare pentru România. Ne-au rămas două meciuri şi dacă o să joc într-un picior, o să dau totul şi o să mă recuperez în trei zile, sută la sută. Mă simt obosit, toată echipa se simte obosită, dar avem timp până joi să ne recuperăm cât mai bine. Dacă am ieşit dintr-o astfel de grupă nu ar trebui să ne mai gândim la adversar şi să jucăm la fel cum am făcut-o până acum", a spus Puşcaş, la TVR.

România s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Campionatului European de tineret şi după 56 de ani la Jocurile Olimpice, în urma rezultatului de 0-0, înregistrat, luni, la Cesena, cu Franţa, în ultima etapă a Grupei C. România a câştigat grupa la golaveraj. Şi Franţa merge mai departe, în semifinale, ca echipa cea mai bună de pe locul 2.

În semifinale, joi, România va întâlni Germania, deţinătoarea trofeului, la Bologna, iar Franţa va da piept cu Spania, la Reggio Emilia.

România a participat ultima dată la JO de la Tokyo din 1964. Acum, România va merge tot la Tokyo, la JO din 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.