David Popovici a declarat, duminică seară, la revenirea în ţară de la Campionatul Mondial de nataţie, că îşi doreşte ca prin performanţa sa să inspire cât mai mulţi oameni să aleagă să facă un sport şi a menţionat că îşi doreşte să devină cel mai rapid din istorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Salut. Trebuie să recunosc, nu sunt obişnuit cu atât multă atenţie, însă sunt tot eu, la fel de natural. Vreau să le mulţumesc celor care au crezut în mine, care mă susţin, şi tuturor românilor care m-au urmărit şi au stat cu sufletul la gură în faţa ecranelor şi care au venit să mă urmărească la Budapesta în persoană. Cred că multă lume ar vrea să fie în postura mea, cu atât de multă susţinere. Sunt onorat să reprezint ţara asta frumoasă şi să vă simt alături de mine”, a spus Popovici într-un discurs susţinut în Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă.

El a afirmat apoi, într-un dialog cu reporterii prezenţi în sală, că abia aşteaptă să concureze la Campionatul European de juniori, competiţie găzduită de România. “Abia aştept să concurez la europenele de juniori, să simt cum e să concurez la mine acasă şi vreau ca tribuna să fie cât mai gălăgioasă şi să ne strige numele când avem o probă şi să ne simţim cu adevărat speciali. Cred că Europenele de juniori de la noi o să fie memorabile”.

“Pot să sper că valul pe care l-am creat acum va aduce reacţii pozitive şi va ajuta sportul să progreseze în ţara asta, pentru că are nevoie de o resuscitare. De-abia aştept să văd cum am reuşit să schimb acest sport şi sper ca în acest proces să fi inspirat cât mai mulţi oameni nu numai să facă sport, ci să aibă o viaţă cât mai sănătoasă. (...) Aseară am vorbit la telefon cu singurul om care a făcut asta vreodată. Ţinta mea este să devin în fiecare zi o versiune mai bună decât a mea şi cred că asta este şi reţeta pentru o viaţă fericită. Mi-ar plăcea să fim în faţa absolut tuturor. Ăsta e cel mai mare vis profesional al meu, am reuşit să bifez pe lista mea de visuri, am vrut să devin cel mai bun din lume. Visul meu este să devin cel mai rapid din istorie, dacă se poate într-o probă ar fi super, dacă ar fi în două ar fi mai super. Visul meu este să inspir cât mai multă lume”, a mai spus dublul campion mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.