Fostul star argentinian Diego Maradona a declarat că liderul cubanez Fidel Castro i-a fost ca un al doilea tată, subliniind că este extrem de trist după ce a aflat de moartea acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Este o zi îngrozitoare. M-au anunţat că a murit cel care a fost cel mai mare, fără nicio îndoială. Fidel Castro este mort. Sunt foarte trist, pentru că el a fost pentru mine un al doilea tată", a declarat Maradona.
 
"A murit prietenul meu, confidentul meu, cel care mă sfătuia, cel care mă suna la orice oră să discutăm despre fotbal, politică sau baseball. Sufletul îmi plânge pentru că l-am pierdut pe cel mai înţelept dintre toţi", a scris fostul jucător pe Facebook.
 
Maradona se află la Zagreb, unde asistă la finala Cupei Davis dintre Argentina şi Croaţia.
 
El a fost apropiat de liderul cubanez, petrecând mai multe luni în Cuba pentru a-şi trata dependenţa de droguri.

Fidel Castro a murit la vârsta de 90 de ani. Fratele fostului preşedinte, Raul Castro, a precizat că Fidel Castro, "comandantul şi liderul Revoluţiei cubaneze" a murit pe 25 noiembrie, la ora 22.29, şi că va fi incinerat în cursul zilei de sâmbătă.

Fidel Castro a condus Cuba pentru aproape jumătate de secol înainte de a preda puterea fratelui său, Raul, în 2008.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.