Simona Halep a explicat atitudinea negativă pe care a avut-o în timpul dialogului de pe teren cu antrenorul Darren Cahill, la meciul de la Miami pierdut în faţa sportivei britanice Johanna Konta, prin faptul că obişnuieşte să fie foarte dură cu ea însăşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nervoasă şi demoralizată de şansele ratate în cel de-al doilea set, pierdut la tie-break, Halep l-a chemat a doua oară pe Darren Cahill pentru sfaturi. Dialogul a început cu Halep criticându-se pentru evoluţia din sestul al doilea. 

"Ăsta mi-e caracterul, sunt atât de moară, sunt o jucătoare ridicolă. Am făcut două duble greşeli în tie-break şi am ratat toate mingile", i-a spus Halep antrenorului ei.

Cahill a încercat să-i redea încrederea elevei sale.

"Ai o ocazie de a face diferenţa. Asta este tot ce pot spune. Ai mai fost în poziţia asta de multe ori şi de cele mai multe ori ai pierdut. Acum ai posibilitatea de a schimba lucrurile. Depinde de tine. Poţi decide ce vrei să faci aici. Poţi să mergi pe calea asta şi e în regulă. Sau poţi să respiri adânc, să pui prosopul pe cap şi să încerci să fii un pic mai bună în aceste situaţii. Este atât de simplu. Depinde de tine. Vine din interior. Ne e nicio problemă să scoţi în afară lucrurile astea, atât timp cât eşti dispusă să faci diferenţa. Şi dacă te bate jucând un tenis de calitate, nicio supărare. Strânge-i mâna şi spunei <bravo>", i-a transmis Cahill elevei sale, în pauza dintre setul secund şi decisiv.

După meci, Halep s-a calmat şi a explicat că încearcă să schimbe obiceiul de a fi dură cu ea însăşi în timpul meciurilor.

"M-am criticat un pic. Pe teren, chiar dacă arăt că vorbesc cu ei, mă critic mult în timpul meciului. Nu am nicio problemă cu nimeni, este doar personalitatea mea de a fi dură cu mine însămi. Vreau să schimb asta în viitor. Pot să spun că sunt mai bună ca înainte şi lucrez la asta", a declarat Halep pentru WTA Insider.

La prima intervenţie de "coaching", care a avut loc în timpul celui de-al doilea set, Halep şi-a certat antrenorul, cerându-i să nu mai dea din cap atunci când greşeşte. A fost prima reacţie de acest gen în faţa lui Cahill, care o antrenează "full-time" din decembrie 2015, însă nu singura din cariera ei.

Victor Ioniţă a avut parte de reproşurile Simonei Halep la Miami, în 2015 - "Bate şi tu din palmele alea, nu sta degeaba"! - şi la finala câştigată în acelaşi an la Indian Wells - "Asta vrei tu să fac eu? Mişto... Şi eu vreau să mă încurajaţi mai tare şi să ţipaţi pe acolo. Aştia de ţipă sunt doar ai ei. E greu, dar mă rog, e ok.. E în regulă".

Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-6, 7-6 (7), 6-2, de jucătoarea britanică Johanna Konta, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Miami Open.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.