Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă seară, după meciul Farul – FC Rapid, scor 2-0, că acesta a fost unul dintre cele mai bune jocuri ale formaţiei sale şi că jucătorii constănţeni au dominat în totalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Un meci mare, un meci foarte bun făcut de noi, atât ofensiv cât şi defensiv. Unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am făcut, de mult timp nu am văzut echipa mea să joace aşa. Mulţumit de toţi, cum au interpretat, cum au vrut. Suntem fericiţi, pentru că adversarul era foarte bun. Am dominat la toate capitolele din minutul 1 până în minutul 90. Întâlnim echipe puternice, dar şi noi suntem puternici. Anul acesta cred că nu a fost meci în care noi am fost sub adversar. Aici e bucuria mea, astăzi am avut în totalitate controlul jocului”, a spus Hagi pentru posturile care transmit Liga 1.

El a vorbit şi despre postul de selecţioner: “Nu ştiu dacă el )n.r. – Dan Petrescu) va veni, România are antrenori foarte buni. Care va fi, îi urez baftă din toată inima mea. România are nevoie să facă performanţă”.

Formaţia Farul Constanţa a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Rapid, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor.

Golurile au fost marcate de Ghiţă ’42 şi Ciobanu ’59.

Din minutul 76, FC Rapid a jucat în zece oameni, Hlistei accidentându-se într-un moment în care toate schimbările oaspeţilor erau făcute. Jucătorul a fost scos pe braţe de pe teren.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.