Cupa Mondială de la FIFA 2018 este în curs de desfăşurare şi, pe lângă obiectivele şi entuziasmul de pe teren, înseamnă, de asemenea, o serie de animale care caută să-şi facă o reputaţie ca prezicători ai rezultatelor meciurilor. Porcul Marcus, Pisica Ahile sau Elefantul Nelly încearcă să calce pe urmele caracatiţei Paul, care a prezis rezultatele de la CM-2010.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Porcul Marcus

Acest porc a prognosticat că semifinalistele de la Cupa Mondială de la FIFA vor fi Argentina, Uruguay, Belgia şi Nigeria, ceea ce înseamnă o primă apariţie a unei echipe africane în semifinale.

Cu un modus operandi care presupune alegerea merelor verzi, acest porc din rasa Derbyshire, ar deţine un record prolific atunci când vine vorba de prezicerea rezultatului nu numai a competiţiilor sportive, ci şi a evenimentelor internaţionale importante.

Marcus a prezis în mod corect victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA., rezultatul votului pentru Brexit, dar şi câştigătoarea CM din 2014 şi a turneului de la Wimbledon, informează Daily Mail.

Porcul este credibil deoarece a prezis că echipa locală Derby County va rata promovarea în Premier League, dar şi alte rezultate dezamăgitoare.

Pisica Ahile

Jocul de deschidere dintre Rusia şi Arabia Saudită a fost văzut ca unul strâns, dar Ahile a ştiut mai bine şi a prezis victoria ruşilor.

Pisica a prevăzut şi victoria Iranului cu Maroc, chiar dacă aceasta a fost obţinută în minutul 90+5.

Ahile va da o predicţie şi la unul din meciurile din semifinale.

Anul trecut, la Cupa Confederaţiilor, Ahile a avut un procentaj de sută la sută la meciuri.

Tapirul Cleopatra

Oraşul Nijni Novgorod are, de asemenea, propriul său clarvăzător rezident, sub forma Cleopatrei, un tapir brazilian care locuieşte la grădina zoologică din Limpopo.

Cleopatra a prezis că Suedia va învinge Coreea de Sud în primul joc de la Nijni Novgorod, luni. Cea mai grea misiune va fi un meci din sferturile de finală din 6 iulie.

Elefantul Nelly

Cea mai mare creatură implicată în prezicerea rezultatelor Cupei Mondiale este Nelly, un elefant african de opt ani care locuieşte în grădina zoologică Serengeti din Hodenhagen, Germania.

Elefantul a primit o minge de fotbal şi ocazia de a trimite mingea într-una din cele două plase, una marcată cu Germania şi alta cu Mexic.

Nelly a marcat de trei ori în poarta Mexicului din cinci încercări, astfel că asta înseamnă o victorie a Germaniei asupra Mexicului la meciul de duminică, de la Moscova.

Nelly a încercat anterior să prezică rezultatul jocurilor Germaniei la Euro 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.