Cântăreţul columbian Maluma a fost victima unui furt la Moscova, lui fiindu-i furate bunuri de peste 780.000 de dolari din camera de hotel. Maluma a asista la meciul Columbia - Japonia, din grupa H de la Cupa Mondială.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit presei internaţionalei, solistului columbian i-au fost furate o geantă Louis Vuitton, 11 ceasuri Rolex şi Hublot, bijuterii Cartier din aur galben, alb şi roz.

De asemenea, au fost furate şi zece perechi de ochelari încrustate cu diamante şi perle.

Toate aceste bunuri au fost furate de un bărbat care a pătruns în apartamentul din hotelul solistului columbian, după ce a afirmat că este prieten al artistului de 24 de ani.

Maluma s-a deplasat, marţi, la Saransk, unde a asistat la meciul Columbia - Japonia.

Cântăreţul de origine columbiană Maluma concertează la Bucureşti, pe 30 iunie, în prima zi a festivalului de muzică latino El Carrusel, care va avea loc la Romexpo până pe 1 iulie.

Maluma a ajuns în atenţia publicului în 2010, odată cu lansarea piesei „Farandulera". Single-ul a devenit hit în Columbia, iar lui i-a urmat lansarea albumului de debut, „ Magia” (2012). Un an mai târziu, în 2013, Maluma a fost nominalizat la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Latin America Central Act”, şi în cadrul Latin Grammy Awards, pentru „Best New Artist”.

Are la activ două colaborări cu Shakira - pentru piesa „Chantaje", clip care a depăşit 90 de milioane de redări pe YouTube, şi „Trap”, care a depăşit 94 de milioane.

Recent, Maluma - pe numele său real Luis Londoño Arias - a participat la Billboard Latin Music Awards, unde a câştigat premiul la categoria artistul anului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.