Tricolorii se vor reuni sâmbătă, 1 iunie, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, înaintea partidelor din deplasare cu Norvegia şi Malta în preliminariile EURO 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Începând cu ora 18:00 se va desfăşura antrenament deschis în totalitate suporterilor şi reprezentanţilor mass-media.

Cu ocazia zilei de 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului, în cantonamentul naţionalei va fi organizată o acţiune specială pentru copii. Aceştia sunt invitaţi alături de tricolori, iar la finalul şedinţei de pregătire vor avea posibilitatea să facă fotografii cu favoriţii lor.

Magazinul mobil al FRF va fi deschis pe toată durata acţiunii, iar toţi cei prezenţi vor putea să-şi achiziţioneze produse cu însemnele echipei naţionale.

De asemenea, începând de la reunirea lotului primei-reprezentative prilejuită de partidele cu Norvegia şi Malta, se va institui o nouă procedură privind acţiunile cu mass-media. Astfel, cu ocazia fiecărei reuniri, programul media va cuprinde:

- Un antrenament deschis în totalitate pentru reprezentanţii mass-media

- Declaraţii din partea selecţionerului şi a unui jucător, la finalul antrenamentului deschis, la marginea terenului.

- FRF TV va realiza şi publica pe contul oficial câte un interviu cu jucători ai echipei naţionale pentru fiecare din zilele premergătoare primei partide din acţiune. În cazul acţiunii din această lună, interviurile vor fi publicate şi disponibile pentru preluare de către instituţiile media în datele de 2, 3, 4 şi 5 iunie (un interviu pe zi), ziua de 6 iunie fiind rezervată acţiunilor de presă organizate în Norvegia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.